Gripa face ravagii în Statele Unite. 18 copii au murit

Data publicării:
medicamente 20mfax-43234

„Se pare că acesta este cel mai urât sezon de gripă pe care l-am avut în ultimii zece ani", a declarat doctorul Anthony Fauci, director la Institutul naţional pentru alergii şi boli infecţioase (NIAID), amintind, în schimb, că sezonul 2012 a fost unul dintre cele mai blânde.

Gripa a început să se manifeste cu câteva săptămâni mai devreme, cu un număr mare de cazuri încă de la începutul lunii decembrie, în timp ce, de obicei, abia la jumătatea lui ianuarie se constată o creştere puternică a numărului de bolnavi, cu apogeul la sfârşitul lui februarie, a explicat el pentru AFP.

„Nu este semn bun când se constată o astfel de accelerare a infecţiilor atât de devreme, un fenomen care anunţă de obicei o epidemie de gripă urâtă", adaugă el.

În plus, tulpina dominantă în acest an este H3N2, responsabilă de-a lungul timpului de simptome mai grave decât alte tipuri de virusuri, a subliniat el.

Bilanțul deceselor în rândul adulților va fi anunțat la finalul sezonului

Pentru moment, bilanţul numărului de morţi nu include decât copii, ceea ce se explică prin faptul că Centrul federal pentru controlul şi prevenirea bolilor este obligat prin lege să anunţe decesele pediatrice. Bilanţul deceselor în rândul adulţilor va fi cunoscut la sfârşitul sezonului.

Extinderea epidemiei de gripă şi efectele sale în rândul populaţiei sunt măsurate prin estimarea numărului de persoane care au mers la urgenţă şi în cazul cărora a fost confirmat diagnosticul, explică medicul.

În acest an, proporţia este destul de ridicată, apropiindu-se de nivelurile de gripă din sezonul 2003-2004, considerat ca sever moderat.

În ultimele patru săptămâni, proporţia persoanelor care şi-au consultat medicul sau au mers la spital cu simptome de gripă a trecut de la 2,8 la sută la 5,6 la sută, potrivit CDC. Anul trecut, acest prag a culminat cu 2,2 la sută, iar în 2003-2004 a ajuns la 7,6 la sută.

Subliniind că severitatea epidemiei nu este cunoscută încă, doctorul Joe Bresee, directorul serviciului de epidemiologie şi prevenţie a bolilor, subliniază că „un număr mare" de persoane a fost deja afectat de boală.

În prezent, 41 de state şi oraşul New York prezintă un număr ridicat de persoane bolnave de gripă. În unele zone, situaţia este considerată critică, în timp ce spitalele abia fac faţă afluxului de bolnavi.

Stare de urgență medicală în Boston

Primarul din Boston (Massachusetts, nord-est), Thomas Menino, a decretat stare de urgenţă medicală miercuri, după ce oraşul a înregistrat 700 de cazuri confirmate de gripă, de zece ori mai mult decât în tot sezonul precedent.

În Allentown din Pennsylvania (est), un spital a ridicat un cort în exterior pentru a primi şi examina persoanele gripate.

Unele spitale aglomerate trimit bolnavii cu ambulanţele către alte centre spitaliceşti.

Vestea bună este că vaccinul din acest an corespunde tulpinii dominante, ceea ce ar urma să confere o protecţie de 60-65 la sută, afirmă doctorul Fauci, adăugând că nu este prea târziu pentru a se vaccina.Chiar dacă te îmbolnăveşti de gripă în cazul în care ai fost vaccinat, simptomele vor fi probabil mai uşoare, a subliniat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Prof. Loredana Pădurean, despre întâlnirea cu Oprah Winfrey: „Mi-a spus că arăt ca o regină”. Poveștile spuse...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Dosar de pensie. Unui pensionar nu i-au fost recunoscuți 5 ani în grupa a II-a. Motivarea Casei de Pensii
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...