Harvard: Misteriosul asteroid-țigară văzut anul trecut în sistemul nostru solar, posibil o navă extraterestră

Data publicării:
asteroid

Astronomi ai Universității Harvard sugerează că misteriosul corp ceresc în formă de țigară, care a fost identificat anul trecut în sistemul nostru solar, ar fi putut fi o navă extraterestră trimisă să studieze Pământul, scrie CNN.

asteroid

Obiectul zburător neidentificat a fost botezat „Oumuamua”, care în hawaiiană înseamnă „mesager care ajunge la noi din trecutul îndepărtat”. Acesta a fost descoperit în octombrie 2017 de telescopul Pan-STARRS 1.

De la descoperirea acestuia, oamenii de știință s-au întrecut în teorii prin care să-i explice atât forma neobișnuită, cât și originile. Prima dată au spus că este o cometă, apoi un asteroid. În cele din urmă au hotărât că este primul obiect de acest fel observat, așa că au creat o nouă clasă - a „corpurilor cerești interstelare”.

Acum, o nouă lucrare a cercetătorilor de la Harvard Smithsonian Center for Astrophysics, ridică posibilitatea ca acest corp ceresc de culoare roșu închis, de zece ori mai lung decât lat și care călătorea cu o viteză de 315431.424 de km/h, ar putea avea o „origine artificială”. Cu alte cuvinte, nu a fost creat de natură.

„Oumuamua ar fi putut fi o sondă trimisă intenționat în apropierea Pământului de o cultură extraterestră”, se arată în lucrarea apărută în Astrophysical Journal Letters, redactată de profesorul în astrofizică Abraham Loeb și doctorandul Shmuel Bialy.

Luând în considerare viteza mare a obiectului și traiectoria neobișnuită, posibila sondă extraterestră nu mai este operațională.

Oumuamua este primul corp ceresc observat în sistemul nostru solar despre care se știe că își are originile într-un alt loc din Univers.

„Suntem norocoși că telescopul nostru era îndreptat spre locul potrivit la momentul potrivit pentru a surprinde acest moment istoric”, a spus și Lindley Johnson, NASA Planetary Defense Officer.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura din clasă care...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...