Video Încă o tentativă de răpire pe străzile Parisului. Fiica unui magnat cripto a fost atacată în plină zi de mai mulți bărbați înarmați

Data publicării:
captură video din timpul unei tentative de răpire de pe o stradă din Paris
Tentativa de răpire este al treilea incident de acest gen din Franța, din ultimele luni, în care victimele au fost antreprenori din industria criptomonedelor sau rudele lor. Captură video: X

Mai mulți infractori înarmați cu cuțite și cel puțin un pistol cu aer comprimat au încercat să o răpească pe fiica unui important antreprenor din industria criptomonedelor și pe copilul acesteia de pe o stradă din Paris, în plină zi, chiar sub ochii trecătorilor. Tentativa de răpire vine după o serie de incidente similare ce au avut loc în ultimele luni în capitala Franței și în alte regiuni din țară, având mereu ca țintă magnați cripto sau rudele lor.

Incidentul a avut loc în Arondismentul 11 al Parisului. Surse din poliție au spus că femeia este fiica unuia dintre fondatorii platformei franceze de schimb cu criptomonede Paymium. Ea și soțul ei s-au luptat cu trei dintre cei patru atacatori până când trecătorii din zonă le-au sărit în ajutor, iar infractorii mascați au fugit cu o dubă, potrivit BBC.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Atacul a început în jurul orei 8:20, marți, atunci când trei atacatori au sărit din dubă și au încercat să o răpească pe femeie și pe copilul ei. Soțul femeii a încercat să își protejeze familia și a fost lovit de mai multe ori în cap de atacatori. Cuplul a strigat după ajutor în timp ce infractorii mascați încercau să îi separe.

La un moment dat, femeia a apucat arma unuia dintre atacatori și a aruncat-o în stradă. Arma a fost descrisă mai apoi ca fiind un pistol cu aer comprimat. Strada era destul de aglomerată la acea vreme. Un grup de copii se afla pe drum spre o școală primară din zonă.

Inițial, trecătorii au părut prea șocați sau temători să intervină, dar când lumea a început să reacționeze la ce se întâmpla pe stradă, atacatorii s-au dat bătuți și au fugit cu duba cu care au venit.

Câțiva martori au filmat scenele dramatice în care victimele s-au zbătut să scape de atacatori, înainte ca o persoană curajoasă să le vină în ajutor și să-i alunge pe răpitori cu un extinctor, pe care apoi l-a aruncat în direcția atacatorilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Membrii familiei atacate au primit îngrijiri la spital pentru răni ușoare.

Tentativa eșuată de răpire din Strada Pache vine la nici două săptămâni după ce poliția l-a salvat pe tatăl unui milionar în criptomonede care a fost răpit dintr-o altă zonă a capitalei Franței în timp ce își plimba câinele.

Victima, pentru care răpitorii au cerut răscumpărare, a fost eliberată trei zile mai târziu, după ce atacatorii i-au tăiat un deget de la mână. Mai multe persoane au fost arestate în acest caz.

În luna ianuarie, David Balland, cofondatorul firmei de criptomonede Ledger, a fost răpit împreună cu soția din casa lor din centrul Franței. Presa franceză a spus că victima avea un deget lipsă atunci când a fost salvată dintr-o casă din Palaiseau, o suburbie din sudul Parisului.

După ultimul incident din seria de răpiri, ministrul de interne al Franței, Bruno Retailleau, a anunțat că va organiza o întâlnire de urgență cu antreprenorii francezi din industria criptomonedelor pentru a discuta despre măsurile de siguranță necesare pentru protejarea lor, potrivit Politico.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la...
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro