Sat din Coreea de Sud, bombardat din greșeală în timpul unui exercițiu militar. Șapte oameni au fost răniți

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0972521657
Clădire distrusă în urmă lansării greșite a unor bombe dintr-un avion militar în timpul unui exercițiu în Pocheon, Coreea de Sud Foto: Profimedia

Forţele aeriene sud-coreene au declarat joi că unul dintre avioanele sale de luptă a lansat din greşeală opt bombe care au explodat în locul nepotrivit în timpul unui exerciţiu, rănind civili, scrie AFP.

„Opt bombe MK-82 au fost lansate în mod anormal de un avion KF-16 al forţelor aeriene, explodând în afara perimetrului prevăzut”, se arată într-un comunicat, potrivit News.ro.

Incidentul a avut loc joi dimineaţă, în jurul orei locale 10.00 (01.00 GMT, 03.00 ora României), în Pocheon (nord), la aproximativ 25 de kilometri sud de linia de demarcaţie cu Coreea de Nord, ţară înarmată nuclear.

Forţele aeriene au declarat că avionul de vânătoare lua parte la „un exerciţiu comun cu muniţie reală organizat împreună cu forţele aeriene şi armata”.

Potrivit agenţiei sud-coreene de presă Yonhap, Coreea de Sud efectua joi „exerciţii cu SUA la Pocheon”.

profimedia-0972521656
Foto: Profimedia

De asemenea, Agenţia Naţională de Pompieri a relatat că „bombele (au) căzut probabil într-un sat în timpul unui exerciţiu între Statele Unite şi Coreea de Sud”.

Acesta a precizat că patru persoane au fost grav rănite şi alte trei uşor, şi a raportat, de asemenea, „pagube materiale”, inclusiv o biserică şi două case.

SUA şi Coreea de Sud urmează să lanseze la sfârşitul lunii exerciţiile comune „Freedom Shield”, exerciţii militare anuale tradiţionale care includ manevre pentru a limita ameninţarea nucleară a Coreei de Nord.

Washingtonul este principalul aliat de securitate al Seulului, staţionând aproximativ 28.500 de soldaţi în Coreea de Sud pentru a o proteja de vecinul său nordic.

„Regretăm profund lansarea eronată a acestor bombe, care au lovit civili, şi le dorim răniţilor o recuperare rapidă”, a declarat armata.

Aceasta a precizat că a înfiinţat o comisie pentru a investiga incidentul şi s-a angajat să „compenseze daunele”.

Relaţiile dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, care rămân tehnic în război de la conflictul armat din 1950-1953, sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți depune la bancă fără „probleme cu ANAF”. Ce se întâmplă, de fapt, când vii cu o sumă mare cash
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”