Israelul susţine „pe deplin” planul SUA pentru distribuirea de ajutoare umanitare în Gaza

Data publicării:
Fâșia Gaza
Fâșia Gaza. Foto: Profimedia Images

Şeful diplomaţiei israeliene, Gideon Saar, afirmă că ţara sa susţine „pe deplin” iniţiativa americană de distribuire a ajutoarelor umanitare în Gaza, care nu prevede o participare directă a Tel Avivului, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Israelul susţine pe deplin planul administraţiei Trump, prezentat vineri de ambasadorul Statelor Unite în Israel, Mike Huckabee”, a declarat duminică Saar, într-o conferinţă de presă alături de omologul său german, Johann Wadephul.

În război cu Hamas de la atacul fără precedent, comis de mişcarea islamistă palestiniană pe 7 octombrie 2023, Israel blochează, din 2 martie, intrarea oricăror ajutoare umanitare în Fâşia Gaza, unde acestea sunt vitale pentru cei 2,4 milioane de locuitori.

De săptămâni întregi, oficiali ai ONU şi ai organizațiilor non-guvernamentale lansează avertizări cu privire la lipsa de alimente, medicamente şi de combustibil pe teritoriul palestinian asediat.

„Hamas a furat această asistenţă de la popor şi a profitat de ea. A folosit-o pentru a-şi alimenta maşina de război. A folosit-o pentru a-şi menţine poziţia de putere, în detrimentul populaţiei civile”, a subliniat Saar.

„Dacă asistenţa continuă să meargă la Hamas în loc să ajungă la poporul din Gaza, războiul nu va lua niciodată sfârşit”, a adăugat el.

Vineri, Huckabee a dezvăluit unele prevederi dintr-o nouă iniţiativă, pe care ţara sa spune că vrea să o implementeze în curând pentru a veni în ajutorul palestinienilor.

„Israelienii vor fi implicaţi în furnizarea securităţii militare necesare, deoarece este o zonă de război, dar nu vor participa nici la distribuirea hranei, nici măcar la transportul acesteia în Gaza”, a afirmat ambasadorul american.

Securitatea la punctele de distribuţie va fi asigurată „de furnizori privaţi”, în timp ce armata israeliană se va ocupa de securitatea „de la distanţă” pentru a-i proteja de luptele în derulare, a mai adăugat el.

Duminică, Saar a confirmat că „soldaţii (n.r. israelieni) nu vor distribui ajutoare”, ci „vor securiza perimetrul”. El a mai spus că doreşte să colaboreze cu „cât mai multe ţări şi ONG-uri posibil” pentru implementarea planului american.

„Dacă este un mod de a asigura o aprovizionare umanitară adecvată, atunci guvernul federal german va susţine acest lucru”, a spus la rândul său Wadephul, subliniind că „suferinţa umană se agravează în fiecare zi” în Gaza.

„Ştim că Hamas abuzează de ajutoarele umanitare (...), aşa că este de înţeles că guvernul israelian caută modalităţi de a împiedica Hamas să continue”, a adăugat el.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro