Jocurile Olimpice 2020. Organizatorii nu exclud posibilitatea anulării competiției în ultimul moment

Data publicării:
oameni care poartă măști stau pentru fotografii langa inelele jocurilor olimpice
Jocurile Olimpice de la Tokyo. Foto: Getty Images

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo nu exclud posibilitatea anulării competiției în ultimul moment, din cauza numărului crescut de cazuri noi de Covid-19, atât în rândul sportivilor, cât și în rândul cetățenilor, relatează Reuters. Numărul total de cazuri pozitive de la JO, începând cu 1 iulie, a urcat la 67, cu doar trei zile înainte de startul competiției.

Întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă jocurile, care încep vineri, mai pot fi anulate, Toshiro Muto, şeful Comitetului de organizare Tokyo 2020 a spus că va urmări numărul infecţiilor şi va vorbi cu toate părţile interesate, dacă este necesar.

„Nu putem prevedea ce se va întâmpla cu numărul de cazuri de coronavirus. Aşadar, vom continua discuţiile, dacă există o creştere a cazurilor. Am convenit că, în funcţie de situaţia pandemică, vom convoca o întâlnire a celor cinci părţi. În acest moment, cazurile de coronavirus pot creşte sau scădea. Deci, ne vom gândi la ce ar trebui să facem atunci când apare situaţia”, a spus Muto.

Cu toate acestea, Muto a spus că sportivii cu un test negativ efectuat cu şase ore înainte de începerea competiţiei lor vor putea participa la întreceri.

Citiți și: Restricții dure pentru sportivii români care participă la JO de la Tokyo: "Avem voie doar în cameră şi la antrenamente"

Numărul cazurilor de Covid crește de la zi la zi în satul olimpic 

Marţi, Comitetului de organizare a raportat 67 de cazuri pozitive în rândul delegaţiilor sosite de la 1 iulie. Creștere numărului de infectări i-a determinat pe unii dintre sponsori să își retragă reclamele, pentru a nu fi asociați cu un „eveniment potenţial negativ”.

În afara celor 67 de cazuri pozitive identificate de organizatori, alte patru au fost raportate de prefecturile japoneze. Totuşi, autorităţile locale nu sunt obligate să raporteze dacă testele pozitive sunt legate de Jocurile Olimpice.

Japonia are o situaţie sanitară complicată. De la 1 iulie, au fost numărate în total 58 de cazuri pozitive, la aproape 20.000 de persoane care au ajuns în Japonia, inclusiv sportivi, manageri şi jurnalişti. 30% din populaţia locală solicită anularea evenimentului.

Amânate pentru un an, Jocurile Olimpice ar urma să înceapă vineri, cu ceremonia de deschidere. Competiţiile se vor disputa fără spectatori, pentru a minimiza riscul de apariţie a unor noi infecţii.

Citiți și: VIDEO. Testul prin care un gimnast a demontat mitul paturilor „anti-sex” de la Satul Olimpic din Tokyo

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”