Moștenitoarea imperiului L'Oreal a devenit prima femeie care are o avere de 100 de miliarde de dolari

Data actualizării: Data publicării:
Françoise Bettencourt Meyers
Françoise Bettencourt Meyers se clasează pe locul al 12-lea pe lista celor mai bogați oameni din lume. Foto: Profimedia Images

Françoise Bettencourt Meyers, moștenitoarea imperiului L'Oreal și cea mai bogată femeie din lume, a devenit prima femeie cu o avere ce a depășit pragul de 100 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

Lista miliardarilor întocmită de Bloomberg o plasează pe Bettencourt Meyers pe locul 12, puțin deasupra lui Mukesh Ambani, un om de afaceri din India care deține conglomeratul multinațional Reliance Industries, și în spatele lui Carlos Slim, omul de afaceri din Mexic care a devenit de curând prima persoană din America Latină care a trecut de pragul de 100 de miliarde de dolari.

Acțiunile L'Oreal se află la un nivel record, scrie CNN. Valoarea acțiunilor a crescut cu 35% anul acesta, în timp ce consumatorii au continuat trendul postpandemie de a cheltui sume uriașe de bani pe produsele de lux ale companiei.

Bettencourt Meyers și familia ei dețineau peste 34% din acțiunile companiei în 2022, potrivit L'Oreal.

L'Oreal a fost fondată în 1909 de Eugène Schueller, bunicul matern al lui Françoise Bettencourt Meyers, pentru a produce și vinde o vopsea de păr pe care o inventase.

L'Oreal Heir Francoise Bettencourt Meyers Becomes First Woman With $100 Billion Fortune
Françoise Bettencourt Meyers (dreapta) cu mama ei, Liliane Bettencourt, de la care a moștenit imperiul L'Oreal în 2017. Foto: Profimedia Images

Françoise Bettencourt Meyers, care a moștenit averea mamei sale, Liliane Bettencourt, atunci când aceasta a murit în 2017, este președinta companiei de tip holding a familiei Bettencourt-Meyers, Tethys, și vice-președinta consiliului de administrație al Grupului L'Oreal.

Cea mai mare companie de cosmetice din lume, care deține branduri precum Lancom și Maybelline, a înregistrat vânzări de peste 42 de miliarde de dolari în 2022.

Anul acesta, L'Oreal a compărat brandul australian Aespo într-o afacere de 2,5 miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai mare achiziție făcută de gigantul produselor de înfrumusețare din Franța.

Averea lui Bettencourt Meyers nu se compară totuși cu cea a președintelui LVMH Bernard Arnault, cel mai mare producător de bunuri de lux din lume. El este a doua cea mai bogată persoană din lume, potrivit listei Bloomberg, având o avere netă de 179 de miliarde de dolari.

În afară de Arnault, ceilalți 9 miliardari din top 10 sunt americani. Elon Musk rămâne pe primul loc cu 232 de miliarde de dolari. Jeff Bezos este pe locul trei cu 178 de miliarde, urmat de Bill Gates (141 de miliarde), Steve Ballmer (131 de miliarde) și Mark Zuckerberg (130 de miliarde).

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce se teme Liviu Teodorescu când vine vorba de fiica lui: „Sper să nu cânte vreodată refrenul ăsta”
Film Now
Natalie Portman, însărcinată cu al treilea copil, la doi ani de la divorț: „Suntem foarte entuziasmați!” Cine...
Adevarul
Securitatea spitalelor, o glumă pe bani publici: de la bătăi cu topoare la furtul instalației de oxigen. Cine...
Newsweek
Casa de Pensii anunță dacă crește pensia celor cu grupe de muncă. „Stagiu suplimentar - contributiv sau nu?”
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cine este și ce se știe despre nepoata lui Charlie Chaplin. Tânăra de 39 de ani a jucat în „Game of Thrones”...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...