Noi lovituri asupra grupării Statul Islamic. Militant islamist pentru CNN: Loviturile aeriene sunt o glumă

Data publicării:
bombardament SI

Între timp, Turcia a masat tancuri la graniţa cu Siria şi se pregăteşte să se alăture operaţiunilor aeriene ale occidentalilor. De partea lor, militanţii jihadişti susţin că bombardamentele sunt o glumă şi că nu au avut niciun efect asupra capacităţilor de luptă ale grupării radicale.

În interviul acordat în exclusivitate postului CNN, un luptător jihadist a declarat că teroriştii Statului Islamic şi-au luat măsuri de precauţie.

„Eram pregătiţi pentru atacurile aeriene de mai mult timp. Ştim că localizarea bazelor noastre este cunoscută pentru că ne urmăreau cu radare şi sateliţi, aşa că ne-am făcut depozite de rezervă”, a spus Abu Talha, luptător în gruparea Statul Islamic.

Potrivit jihadistului, bombardarea rafinăriilor controlate de organizaţie în oraşele siriene Alep, Idlib şi Raqqa nu au afectat resursele financiare ale Statului Islamic.

„Avem câştiguri şi din alte surse decât petrolul. Avem alte posibilităţi de câştig, iar finanţele noastre nu se vor opri numai din cauza pierderilor din petrol”, a spus Abu Talha, luptător în gruparea Statul Islamic.

Chiar şi preşedintele Barack Obama a recunoscut că Statele Unite au subestimat gruparea teroristă.

„Cred că şeful serviciilor noastre de informații, Jim Clapper, a recunoscut că acestea au subestimat ceea ce se întâmplă în Siria”, a spus Barack Obama, preşedintele Statelor Unite.

Între timp, presa britanică a dezvăluit că văduva unuia dintre autorii atentatului sinucigaş comis la Londra în 2005 conduce o echipă specială de antrenament pentru tinerele occidentale. Samantha Lewthwaite, cunoscută şi sub numele de Văduva Albă, ar fi cea care le pregăteşte pe luptătoarele sinucigaşe.

De altfel, cei care au fugit din gruparea Statul Islamic spun că luptătorii occidentali sunt mai duri decât cei născuţi în Orientul Mijlociu.

„Francezii au dobândit un control foarte mare (în cadrul organizaţiei, n.red.). Au ajuns chiar mai extremişti decât noi. Vin din Franţa, dar se comportă de parcă fac parte din Statul Islamic de ani de zile”, a spus Abu Omar, fost luptător jihadist.

Pe de altă parte, situaţia de la graniţa Turciei cu Siria devine tot mai tensionată. Membrii minorităţii kurde s-au bătut cu forţele de ordine. Oamenii spun că vor să lupte împotriva Statului Islamic pentru a veni în ajutorul kurzilor din Siria. Aceştia din urmă, pentru că le lipseşte armamentul necesar, au început să se adapteze. Tractoarele, autobuzele şi orice alte mijloace de transport au fost transformate în tancuri, transportoare blindate sau platforme pentru arme de mare calibru.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...