O navă chineză reținută în Galapagos transporta peste 6.000 de rechini

Data publicării:
icon expozit ie de rechini vii 290814

Un vas chinez interceptat în arhipelagul ecuadorian Galapagos transporta o încărcătură ilegală de peste 6.000 de rechini, printre care specii pe cale de dispariție, a anunțat organizația Parcului Național, duminică, în a treia zi a procesului intentat echipajului, transmite AFP, preluată de Agerpres.

 

Cei 20 de marinari chinezi de la bordul navei "Fu Yuan Yu Leng 999" au fost puși sub acuzare, după ce anchetatorii au descoperit că încărcătura transportată în cală includea peste 6.623 de rechini. Printre aceștia se aflau exemplare din specii vulnerabile și amenințate cu dispariția ca rechinul-ciocan, rechinul-vulpe cu ochi mari sau rechinul-vulpe pelagic.

Ambarcațiunea de 98 de metri lungime a fost interceptată la 13 august în apropierea Insulei San Cristobal, în timp ce naviga ilegal în apele Arhipelagului Galapagos, înscris în patrimoniul natural al umanității pentru flora și fauna sa unică.

Înotătoarele de rechini sunt foarte apreciate de gurmanzii din Asia.

Toate speciile din aceste insule ce aparțin Ecuadorului sunt protejate pe suprafața de 138.000 de kilometri pătrați a celei mai mari rezervații marine din lume,  sanctuar al diverselor animale, printre care rechinii.

Legile Ecuadorului prevăd pedepse de la unu la trei ani de închisoare pentru crime împotriva florei și faunei.

Potrivit Parcului Național, vasul chinez a primit o încărcătură de rechini „provenind de pe două nave taiwaneze” între 5 și 7 august, la peste o mie de kilometri nord-vest de Galapagos. Vaporul intenționa să traverseze rezervația, să se îndrepte spre Peru și apoi să revină în China.

Locuitorii din Galapagos au manifestat în ultimele zile împotriva prezenței a 300 de nave de pescuit chineze în apele internaționale din apropierea arhipelagului.

Potrivit comandantului operațiunilor navale ale Marinei ecuadoriene, contraamiralul Darwin Jarrin, nava aparține unei flote sub pavilion chinez prezente în apele internaționale din vecinătatea Ecuadorului.

Tonajul și mărimea vasului "Fu Yuan Yu Leng 999" fac să fie cel mai important caz de pescuit ilegal în apele arhipelagului, unde 17 ambarcațiuni sub pavilion ecuadorian au fost reținute în ultimii trei ani pentru aceeași infracțiune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmările pentru „The Batman 2” au fost suspendate. Matt Reeves se retrage temporar din cauza unor probleme...
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Stagiul complet de cotizare s-a modificat în octombrie. Cine va munci mai mult înainte să se pensioneze?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...