O pagină de istorie se încheie în Cuba: Niciun membru al familiei Castro nu se va mai afla la putere

Data actualizării: Data publicării:
steag cuba

În câteva zile, niciun membru al familiei Castro nu va mai fi la putere în Cuba: congresul Partidului Comunist, care începe vineri, va pune capăt celor şase decenii de "regim frăţesc" și lasă locul unei noi generaţii.

După moartea lui Fidel Castro, în 2016, retragerea fratelui său Raul, care va împlini în curând 90 de ani şi care îi predă ştafeta preşedintelui Miguel Diaz-Canel, 60 de ani, întoarce o pagină de istorie pentru insulă şi locuitorii săi, dintre care aproape toţi nu au cunoscut altă familie conducătoare decât cea a celebrilor revoluţionari.

Începând cu orele locale 09:00 (13:00 GMT), mai multe sute de delegaţi ai partidului unic, veniţi din toate regiunile, se vor reuni pentru patru zile în capitala Havana, la Palatul Convenţiilor, pentru a dezbate asupra marilor probleme ale ţării. Reuniunea, ce se va desfăşura în spatele uşilor închise, va avea lor după exact 60 de ani de la proclamarea de către Fidel Castro a caracterului socialist al revoluţiei. Ea va fi difuzată, cel puţin parţial, la televiziune.

Desemnarea lui Diaz-Canel drept nou prim-secretar, postul cel mai important în Cuba, ar urma să aibă loc în ultima zi a congresului, luni. Deja preşedinte al Cubei din 2018, Miguel Diaz-Canel va fi primul civil ce va conduce şi partidul, în cadrul căruia el a activat toată cariera sa.

Împreună cu Raul Castro ar urma să se retragă unele nume mari ale generaţiei istorice - cei care au făcut revoluţia din 1959 - printre care numărul doi al partidului, Jose Ramon Machado Ventura, 90 de ani, şi comandantul Ramiro Valdes, 88 de ani.

Pe străzile Havanei, rămase fără turişti din cauza pandemiei, cubanezii par preocupaţi mai degrabă de penuria alimentară, de cozile din faţa magazinelor şi de inflaţia vertiginoasă provocată de renunţarea la sistemul cu două monede, unic în lume. Reforma a eliminat peso-ul cubanez convertibil (CUC), aliniat cu dolarul american şi lansat în 1994 pentru a însoţi şi ulterior a înlocui această deviză, şi a lăsat în vigoare doar peso-ul cubanez (CUP), care valorează de 24 de ori mai puţin.

Potrivit lui Norman McKay, analist la The Economist Intelligence Unit, "plecarea lui (Raul) Castro este un eveniment important, nu doar pentru că marchează sfârşitul unei dinastii care a durat mai mult de 50 de ani, ci şi pentru că are loc într-o perioadă de dificultăţi şi perturbări economice importante". "Aceasta nu vrea neapărat să însemne că va exista o schimbare brutală în stilul (de conducere) al Partidului Comunist", însă accesul la "internet ar urma să faciliteze cererile de transparenţă şi libertăţi, generând provocări pentru guvern pe care Partidul Comunist nu va putea să le ignore", a subliniat McKay, citat de AFP și Agerpres.

În ultimele luni, Cuba cunoaşte o nemulţumire socială inedită, sub impulsul recentei introduceri a internetului mobil, cu manifestaţii ale artiştilor, proteste ale disidenţilor şi mobilizări ale altor sectoare ale societăţii civile, precum apărătorii drepturilor animalelor.

Şi reţelele sociale au reflectat cererile tinerilor cubanezi pentru mai multă libertate politică şi de exprimare.

"Faptul că Raul Castro cedează conducerea Partidului Comunist în Cuba nu este o schimbare adevărată", a notat marţi pe Twitter senatorul american de origine cubaneză Marco Rubio. "Însă adevărata schimbare este oricum în curs", a adăugat el, cu referire la aceste mişcări sociale.

În opinia analistului politic Harold Cardenas, "există un mare sentiment de oboseală în societatea" cubaneză, "care este un amestec de efecte ale politicii administraţiei (fostului preşedinte american Donald) Trump de presiune maximă asupra Cubei şi ale lipsei de încredere faţă de proiecte şi promisiuni ale liderilor cubanezi". "Opoziţia politică încearcă să capitalizeze" tocmai acest lucru, a adăugat el.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Oana Gheorghiu. Vicepremierul, în centrul unui scandal politic şi economic uriaş
Digi FM
Ce studii are Alexandra Căpitănescu. Reprezentanta României la Eurovision 2026 a ales un domeniu rar întâlnit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Film Now
Paul Wesley, cu abdomenul la vedere în vacanță. Actorul din „The Vampire Diaries” și-a răsfățat logodnica...
Adevarul
„Curentat” la factura de energie electrică: garsonieră de 12 mp taxată cu 70% din prețul locuinței
Newsweek
Tribunalul a decis: Stagiul aferent grupelor de muncă e contributiv la pensie. Vestea anului pentru pensionari
Digi FM
Decizie fără precedent luată de prinţul William. Vinde părţi din proprietatea sa regală. Motivul din spatele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care este cel mai bun moment să bei cafea pentru a avea mai multă energie
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Dolph Lundgren, apariție rară pe covorul roșu cu soția tinerică și fiica lui. Actorul arată incredibil după...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...