Primele imagini cu submarinul indonezian scufundat în Marea Bali. Epava se află pe fundul mării, la 850 m adâncime GALERIE FOTO

Data actualizării: Data publicării:
resturile submarinului scufundat in marea bali
Echipele de intervenție au identificat părți ale submarinului pe fundul mării. Foto: Indonesian Navy

Epava submarinului a fost găsită pe fundul mării, iar marinarii de la bord declarați decedați, a anunțat duminică șeful armatei indoneziene, Hadi Tjahjanto. Echipele de intervenție au obținut primele imagini cu nava scufundată pe fundul mării, la o adâncime de 850 de metri. 

Cu ajutorul unui vehicul submarin operat de la distanță (ROV), echipele de salvare au obținut primele imagini cu submarinul scufundat.

"Avem imagini cu părți ale submarinului Nanggala - cârma, ancora, părți din corpul navei, veste de salvare. Pe baza acestor probe autentice, declar că submarinul Nanggala s-a scufundat, iar toți membrii echipajului au murit", a declarat Hadi Tjahjanto.

Epava a fost găsită cu ajutorul sonarelor, la 850 de metri adâncime, pe fundul mării. Submarinul s-a rupt în trei bucăți, a precizat comandantul marinei indoneziene, Yudo Margono.

Duminică, preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, a anunțat că submarinul dispărut a fost găsit scufundat în Marea Bali şi a transmis condoleanţele familiilor celor 53 de oameni aflaţi la bordul navei.

„Forțele terestre și marina au schimbat statutul submarinului KRI Nanggala 402 de la dispărut în scufundat. Toţi indonezienii ne exprimăm profundele regrete pentru această tragedie, în special pentru familiile echipajului de pe submarin”, a declarat preşedintele.

Submarinul KRI Nanggala 402 a dispărut în 23 aprilie și a declanșat o amplă operațiune internațională de căutare și salvare.

Echipele de intervenție au identificat părți ale submarinului pe fundul mării. Foto: Indonesian Navy
Echipele de intervenție au identificat părți ale submarinului pe fundul mării. Foto: Indonesian Navy

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Fiica cea mare a lui Barack Obama a împlinit 28 de ani. Cum arată azi Malia și de ce a renunțat la numele de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, atac voalat la adresa lui Sean Penn. Ce spune în noua piesă despre fostul ei soț, de care s-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce și-a pregătit Angelina Jolie copiii pentru moartea ei: „Nu am trăit niciodată cu sentimentul că voi...
Adevarul
Iluzia ieftinirii apartamentelor i-a costat pe cumpărători până la 27.000 de euro într-un singur an
Newsweek
Atenție, studenți! Câte luni mai primești pensia de urmaș după absolvire și contează dacă te angajezi?
Digi FM
Ce sunt sferele misterioase apărute pe o plajă din Australia? Autoritățile iau în calcul o origine spațială
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...