Rămășițele găsite în valize cumpărate la o licitație în Noua Zeelandă aparțin unor copii. Victimele ar fi avut între 5 şi 10 ani

Data actualizării: Data publicării:
valiza
Rămășitele găsite în valize cumpărate la o licitație în Noua Zeelandă aparțin unor copii. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Rămăşiţele a doi copii, cu vârste de şcoală primară, au fost descoperite în valize cumpărate la licitaţie într-un depozit din Auckland, a confirmat joi poliţia neozeelandeză.

Potrivit inspectorului Tofilau Faamanuia Vaaelua, trupurile erau probabil conservate de mai mulţi ani şi victimele ar fi avut între cinci şi zece ani. Cele două trupuri se aflau în două valize de mărime identică, a precizat el.

"Natura descoperirii face ca ancheta să fie una complexă, inclusiv din cauza timpul scurs între deces şi descoperire", a adăugat Vaaelua, citat de Agerpres.

Această macabră descoperire a fost făcută după ce o familie a cumpărat o remorcă încărcată cu obiecte vândute în vrac la un depozit. Familia respectivă nu are nicio legătură cu aceste morţi, însă "în mod firesc este bulversată de descoperire" şi a cerut să-i fie respectată viaţa privată, a insistat Vaaelua.

Poliţia, care a făcut de asemenea apel la Interpol, analizează şi alte obiecte - de menaj sau personale - aflate în remorcă, pentru a identifica victimele.

Depozitul şi proprietatea unde au fost duse valizele au fost minuţios examinate de poliţia pentru investigaţii criminale.

Copiii nu au fost deocamdată identificaţi, însă Vaaelua şi-a exprimat compasiunea faţă de familie, care s-ar afla în Noua Zeelandă şi care poate nu ştie că ei sunt morţi. "Mulţi dintre noi (cei din poliţie) suntem părinţi. (...) Vom face tot ce ne stă în putere pentru a identifica victimele", a declarat el. "Ce pot spune este că facem mari progrese în ancheta ADN", a adăugat inspectorul.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă literele J, H sau T de pe cauciucurile de vară: detaliul pe care puţini şoferi îl bagă în seamă
Digi FM
„Simt că viața îmi scapă printre degete!” Drama unei tinere diagnosticată cu o boală gravă după nopți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Misha, ca o zeiță într-o rochie albă, asortată cu o haină din blană. „Ești superbă!”, au complimentat-o fanii
Film Now
Gestul neașteptat al lui Jack Nicholson față de Diane Keaton, după ce au jucat în „Something's Gotta Give”
Adevarul
Insula Șimian, ostrovul care trebuia să salveze Ada-Kaleh. Povestea cetății mutate pe Dunăre după construcția...
Newsweek
Ministrul muncii anunță ziua din aprilie când intră pensia pe card și prin poștă. Ajutoarele, amânate
Digi FM
Sfârșitul lunii martie aduce vreme extremă în România. Meteoroloii anunță ploi torențiale, viscol și vânt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire misterioasă după 350 de ani. Scheletul lui D’Artagnan ar fi fost găsit sub altarul unei biserici...
Digi Animal World
Pescar atacat de un rechin alb uriaș: „Piciorul meu era în gura lui”. Cum a reușit să scape
Film Now
Adevărul despre fiica „secretă” a lui Chuck Norris. Cum a aflat de existența ei după 26 de ani: „Nu am avut...
UTV
Loredana Groza dezvăluie cum își menține silueta la 55 de ani. „Sfătuiesc pe toată lumea să încerce”