Repetiție pentru funeraliile lui Margaret Thatcher

Data publicării:
vlcsnap-2013-04-15-12h37m17s18

Străzile au fost închise, iar procesiunea funebră a refăcut în cele mai mici detalii traseul care va fi parcurs peste două zile. 

În ciuda dorinţei sale de a nu fi cheltuiţi banii contribuabililor, Margaret Thatcher va beneficia de funeralii publice cu onoruri militare, ale căror costuri ar putea ajunge la 10 milioane de lire sterline.

Covoiul a străbătut peste cinci kilometri, de la Biserica Sfântul Clement, biserică a Forţelor aeriene britanice, până la Catedrala St. Paul. Totul a fost pus la punct până în cele mai mici detalii. Organizatorii au adus chiar și un sicriu, pe care l-au aşezat pe un afet de tun, exact ca în ziua funeraliilor. Marşuri funebre de Chopin şi Beethoven au însoţit întreaga procesiune.

Măsurile de securitate luate pentru acest eveniment sunt şi ele impresionante. Pentru a nu avea surprize, organizatorii au luat în calcul orice detaliu. Mii de poliţişti au fost mobilizaţi pentru ceremonie. Pe toate acoperişurile vor fi plasaţi lunetişti, iar sute de agenţi în civil se vor infiltra în mulţime.

Zeci de șefi de state și de guverne sunt așteptați la funeraliile lui Margaret Thatcher. Toţi foştii premieri britanici au fost invitaţi la ceremonie, iar regina Elisabeta a II-a a hotărât să treacă peste protocol şi să asiste la funeralii, împreună cu prinţul consort Philip. O singură dată a mai făcut acest lucru - în 1965, la înmormântarea lui Sir Winston Churchill.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine sunt Linda Lampenius și Pete Parkkonen, reprezentanții Finlandei la Eurovision 2026, marii favoriți ai...
Film Now
Ultimele zile ale lui Dustin Diamond, Screech din “Salvați de clopoțel”. Singura colegă care i-a fost alături...
Adevarul
Autostrada din mijlocul oceanului care costă 200 de milioane de euro pe kilometru. Proiectul SF construit de...
Newsweek
VIDEO Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?
Digi FM
Gabriela Cristea, mai încrezătoare ca niciodată în costum de baie, după ce a slăbit 30 kg. "Simțeam că mă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Sunt căsătoriți de 33 de ani. Michelle Pfeiffer și soțul ei, doi îndrăgostiți pe covorul roșu la un eveniment...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...