Reţea de proxeneţi din Buzău, destructurată la Viena. Zeci de tinere, traficate ani la rând, unele cu probleme psihice

Data actualizării: Data publicării:
Polițist trupe intervenție Austria
Foto: Profimedia

Poliţiştii români şi cei austrieci au destructurat o reţea de proxeneţi pusă la cale de un cuplu din judeţul Buzău şi care exploata zeci de românce, unele dintre ele bolnave psihic, într-un club din Viena. La reţea au aderat şi rude ale celor doi soţi, bărbaţi care racolau femeile şi le exploatau în clubul deţinut de români. Date din anchetă arată că, în trei ani, grupul infracţional a obţinut 1.500.000 de euro din traficul de persoane.

Ancheta s-a desfăşurat simultan în România şi Austria, cercetările făcute pe teritoriul naţional fiind coordonate de DIICOT şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti.

„Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, începând cu luna ianuarie 2023, trei dintre persoanele cercetate ar fi constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, în scopul obţinerii unor importante sume de bani din exploatarea sexuală a unor tinere. Ulterior, la grupul infracţional organizat ar fi aderat şi mai multe persoane”, informează, vineri, Poliţia judeţeană Argeş.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că grupul infracţional a fost pus la cale de doi soţi din judeţul Buzău, la acesta aderând veri şi cumnaţi. Bărbaţii se ocupau de racolarea fetelor, care proveneau din medii cu dificultăţi economice sau care erau bolnave pishic.

„Peste 20 de victime, tinere vulnerabile (unele cunoscute cu afecţiuni psihice) provenite din familii dezorganizate şi lipsite de posibilităţi materiale, ar fi fost induse în eroare prin simularea unor relaţii de iubire, ulterior fiind transportate în Austria, unde ar fi fost obligate, inclusiv prin acte de violenţă fizică şi psihică,  să practice prostituţia într-un club din Viena,  administrat, în fapt, de către grupul infracţional organizat. Sub coordonarea liderului, o persoană de 41 de ani, membrii ar fi acţionat pe paliere bine definite, respectiv de recrutare, transport, transfer, adăpostire a persoanelor vătămate, precum şi de determinare şi înlesnire a practicării prostituţiei în folosul material al structurii de criminalitate organizată”, precizează sursa citată.

Venituri: 1,5 milioane de euro

Date din anchetă arată că grupul de proxeneţi a transferat aproximativ 1.500.000 de euro  către persoane de încredere, banii fiind apoi folosiţi  pentru cmpărarea de imobile şi autoturisme de lux.

Miercuri, poliţişti din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Piteşti şi Ploieşti, ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti şi cu sprijinul Jandarmeriei Române, au pus în executare 8 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Buzău şi Prahova. Simultan, autorităţile judiciare din Austria făcând trei percheziţii domiciliare la adrese din Viena.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea găsită la percheziții în dosarul azilelor din Bihor. Ce ascundea seiful lui Viorel Pașca, totul a fost...
Digi FM
Reacția unui deputat PSD când a fost întrebat cum își permite o mașină de 120.000 de euro din salariul de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiii lui Britney Spears au surprins pe toată lumea! Sean și Jayden au debutat ca modele la Paris Fashion Week
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Motivul pentru care Angelina Jolie nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Brad Pitt: „Mi-a luat...
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie...
Newsweek
Când am putea avea o nouă formulă de calcul pentru pensii și salarii? Ministerul muncii, răspuns dezamăgitor
Digi FM
La un an de la moartea lui Mihai Leu, soția sa a transmis un mesaj sfâșietor: „Despărțirea există doar pentru...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Cum trebuie adaptată alimentația când sunt temperaturi...
Digi Animal World
Fetiță de 6 ani, mușcată de un liliac turbat în timp ce se cățăra într-un copac: „Am tot strigat după ajutor”
Film Now
Hugh Jackman, dezvăluiri despre cel mai greu rol al carierei. A avut echipament de 90 kg: "Nimic nu m-a...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...