Şobolani agresivi terorizează marile orașe americane după ridicarea carantinei

Data publicării:
Sobolan
Șobolan pe un trotuar. Foto: Getty Images

Centrul pentru prevenţia şi controlul bolilor din Statele Unite a avertizat populaţia în ceea ce priveşte comportamentul „neobişnuit” sau „agresiv” al şobolanilor din oraşele americane, drept consecinţă a izolării oamenilor timp de două luni, relatează The Guardian. Şobolanii au început chiar să recurgă la canibalism.

Animalele, care nu au mai avut surse de hrană din gunoiul aruncat de oameni, devin considerabil mai agresive în această perioadă, unele dintre ele recurgând chiar la canibalism. Luna trecută, conform CDC, au fost observaţi şobolani care şi-au mâncat puii pe perioada pandemiei, când activitatea umană a fost redusă la minimum.

Carantina generalizată a dus la un declin al cantităţii de hrană al rozătoarelor, mai ales în zone dense comercial. Unele jurisdicţii au raportat o creştere a activităţii acestor animale care caută noi surse de hrană. Firmele care se ocupă de controlul dăunătorilor ar putea să primească multe solicitări şi notificări privind animale cu comportament neobişnuit sau agresiv”, a transmis agenţia.

Niveluri crescute de agresivitate la şobolani au fost observate în New York. Canibalism şi infanticid au fost, de asemenea, raportate printre populaţia de rozătoare din centrele urbane. În New Orleans, astfel de comportamente au fost surprinse pe camerele de supraveghere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Nu are creier, nu are neuroni, dar pare să învețe. Misterul organismului care îi pune pe oamenii de știință...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit