Talibanii susțin că forţele lor au cucerit Panjshir şi controlează acum întreg Afganistanul

Data publicării:
Talibani înarmați în Kabul.
Talibanii susțin că forţele lor au cucerit Panjshir şi controlează acum întreg Afganistanul. Foto: Profimedia

Combatanţii talibani au luat sub control întreg Afganistanul, inclusiv valea Panjshir, unde forţele opoziţiei au fost înfrânte, au anunţat vineri trei surse talibane, în timp ce se auzeau focuri de armă trase în aer în capitala Kabul pentru a sărbători victoria, informează Reuters.

„Cu ajutorul lui Allah Atotputernicul, avem controlul asupra întregului Afganistan. Scandalagii au fost învinşi şi Panjshir este acum sub comanda noastră, a declarat un comandant taliban.

Nu a fost posibilă imediat confirmarea informaţiilor. Fostul vicepreşedinte Amrullah Saleh, unul dintre liderii forţelor de opoziţie, a declarat televiziunii Tolo News că informaţia potrivit căreia el a fugit din ţară este minciună, scrie Agerpres.

Editor : L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce să faci dacă te prinde grindina în timp ce ești pe drum. Greșeala care îți poate avaria grav mașina
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paula Seling, reacție după ce relația ei a devenit publică: "Nu am avut nicio clipă intenția de a-l ține...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jake Reiner, mărturisiri cutremurătoare la 8 luni de la moartea părinților săi: “Sora mea mi-a spus că tata a...
Adevarul
Rețetele inventate în comunism, când din lipsuri s-a născut „bucătăria de supraviețuire”
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Noul „polițist rutier” din China: Robotul inteligent de 1,88 metri care dă avertismente și dirijează mașinile...
Digi Animal World
Cum aleg albinele o regină? Un nou studiu arată că secretul nu stă doar în hrană
Film Now
Sandra Bullock, tatuaj surpriză dedicat copiilor ei. Mărturisiri emoționante despre viața de mamă și...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja