Un vulcan din Indonezia a erupt. Cinci persoane au murit

Data publicării:
vulcan Rokatenda indonezia 5935935-AFP Mediafax Foto-STR 1

Un nor de cenuşă fierbinte provenind de la Muntele Rokatenda, pe insula Palue, a ajuns pe o plajă din apropiere, omorând trei adulţi şi doi copii, a anunţat Surono, directorul Centrului indonezian de Vulcanologie, citat de Mediafax.

O alertă a fost emisă încă din octombrie vizând Rokatenda, autorităţile interzicându-le celor aproximativ 7.000 de locuitori de pe insulă să desfăşoare vreo activitate pe o rază de trei kilometri în jurul craterului.

Directorul Centrului a declarat, la Bandung, pe Insula Java, că membri ai personalului Centrului aflaţi la faţa locului au anunţat că cele cinci persoane au fost ucise în zona de excludere. Nu era clar imediat ce făceau victimele în zona restricţionată, în momentul când s-a produs erupţia, a adăugat el.

„Am găsit corpurile adulţilor, dar le căutăm în continuare pe ale copiilor, însă este dificil din cauză că temperatura în zonă este foarte mare”, a declarat Surono pentru AFP.

Vulcanul a început să erupă la ora locală 4.20 (vineri, 23.27, ora României), un fenomen care a durat aproximativ două ore, potrivit oficialului. El a adăugat că norul de cenuşă vulcanică a ajuns până la aproximativ 2.000 de metri de crater.

Pe arhipelagul indonezian, situat deasupra Cercului de Foc între oceanele Pacific şi Indian, există zeci de vulcani activi. Cel mai activ vulcan din ţară, Muntele Merapi, situat în partea centrală a Insulei Java, a provocat moartea a peste 350 de persoane într-o serie de erupţii violente, în 2010.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Întrebarea la care să nu răspunzi când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Isabel, prima soție a lui Julio Iglesias, la 76 de ani proaspăt împliniți: "Copiii noștri ne-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
Bărbatul din Oradea care l-a plimbat pe Călin Georgescu cu Jaguarul, ultimatum pentru autorități. „Vă arestăm...
Newsweek
Pensii militare: Ministrul Miruță anunță că vârsta de pensionare nu crește. Documentele oficiale îl contrazic
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...