Viitorul secretar american de stat, despre politica SUA în Orientul Mijlociu

Data publicării:
Anthony Blinken face declarații.
Antony Blinken, secretar de stat în administrația Biden. Foto: Agerpres

Viitorul secretar de stat al SUA, Antony Blinken, a confirmat marţi că administraţia Joe Biden este gata să revină la acordul nuclear iranian, cu condiţia ca Teheranul să-şi respecte din nou angajamentele, solicitând în acelaşi timp un acord mai durabil, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele ales „crede că dacă Iranul va reveni pe drumul cel bun, vom proceda şi noi la fel”, a declarat Antony Blinken în timpul audierii din Senat în vederea confirmării numirii sale în funcţie.

„Dar vom folosi acest lucru ca punct de plecare, împreună cu aliaţii şi partenerii noştri care vor fi din nou de aceeaşi parte ca noi, pentru a căuta un acord mai puternic şi mai durabil”, a adăugat el, estimând că acesta ar trebui să includă programul iranian de rachete balistice, precum şi „activităţile sale destabilizatoare” din Orientul Mijlociu. „Acestea fiind spuse, cred că nu suntem acolo”, a avertizat Blinken.

Viitorul şef al diplomaţiei americane a afirmat că ieşirea SUA din acordul internaţional convenit în 2015, la dorinţa preşedintelui Donald Trump, a întărit ameninţarea nucleară iraniană.

„Un Iran cu arme nucleare sau pe punctul de a avea capacitatea de a le produce rapid ar fi un Iran chiar mai periculos decât acum”, a insistat el.

Despre conflictul israeliano-palestinian

În ceea ce priveşte conflictul israeliano-palestinian, preşedintele ales Joe Biden crede că singura soluţie viabilă este "soluţia celor două state", a mai declarat Blinken.

Cu toate acestea, el a admis că o astfel de soluţie nu este "realistă pe termen scurt", solicitând ca în viitorul apropiat israelienii şi palestinienii "să evite măsurile unilaterale care o fac şi mai complexă".

Totodată, viitorul secretar de stat a promis că va "re-examina imediat" clasificarea rebelilor houthi din Yemen ca "organizaţie teroristă", decisă de predecesorul său Mike Pompeo, în pofida temerilor privind o agravare a crizei umanitare.

"Vom propune o re-examinare imediată pentru a ne asigura că ceea ce facem nu împiedică acordarea ajutorului umanitar", a spus Blinken în faţa senatorilor americani.

Criza din Yemen

Derogările cu scopul evitării foametei în Yemen, acordate marţi de Departamentul Trezoreriei ca urmare a deciziei Washingtonului de a clasifica rebelii houthi drept "terorişti" (ceea ce poate antrena aplicarea de sancţiuni pentru cei care au relaţii cu aceştia), sunt considerate insuficiente şi ONU va continua să solicite anularea acestei decizii, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite, Stéphane Dujarric.

"Poziţia noastră în acest sens nu s-a schimbat" şi "cerem guvernului să anuleze această decizie", a răspuns Stéphane Dujarric întrebările presei.

Departamentul Trezoreriei a anunţat într-un comunicat că aceste derogări se aplică ONU şi agenţiilor sale, ONG-urilor, Comitetului Internaţional al Crucii Roşii sau Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii.

"Îngrijorarea noastră de la început, pe care am exprimat-o foarte clar, vizează impactul asupra sectorului comercial, deoarece marea majoritate a alimentelor şi a altor bunuri de bază care sosesc în Yemen provin din sectorul comercial", a explicat purtătorul de cuvânt al ONU.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Unde se află lacul unicat în România, care își schimbă mereu culoarea. Atracții neobișnuite în micile orașe...
Newsweek
În ce condiții vor crește vârsta de pensionare și stagiul minim de cotizare la pensie? Legea e foarte clară
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”