Xi Jinping îndeamnă UE să-și unească forțele cu Beijingul împotriva „intimidării unilaterale”, într-o aparentă referire la Donald Trump

Data publicării:
xi jinping
Preşedintele Chinei, Xi Jinping Foto: Profimedia

Președintele Chinei, Xi Jinping, a cerut liderilor Uniunii Europene să se alăture țării sale împotriva unilateralismului, într-o mustrare voalată la adresa eforturilor președintelui american Donald Trump de a răsturna ordinea mondială, scrie Bloomberg.

Într-un mesaj adresat președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintelui Consiliului European, Antonio Costa, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a stabilirii legăturilor dintre UE și China, Xi a declarat că cele două părți trebuie să „gestioneze în mod corespunzător” diferențele și să aprofundeze comunicarea strategică.

„China și UE ar trebui să susțină multilateralismul, să apere echitatea și justiția, să se opună intimidării unilaterale”, a declarat Xi Jinping, citat de agenția de presă de stat Xinhua. Cele două părți „ar trebui să colaboreze pentru a aborda provocările globale și să promoveze împreună o lume multipolară echitabilă și ordonată și o globalizare economică incluzivă”, a adăugat el.

Mesajul lui Xi este cel mai recent semn al disponibilității Beijingului de a îmbunătăți relațiile cu Bruxelles-ul, venind în aceeași zi în care China a confirmat public pentru prima dată că suspendă sancțiunile împotriva parlamentarilor europeni care au împiedicat schimburile reciproce.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a declarat reporterilor, la o conferință de presă zilnică de marți, că, deși relațiile dintre Beijing și Bruxelles au avut „răsturnări de situație”, a venit momentul să se întoarcă o pagină nouă.

„În circumstanțele actuale, ambele părți consideră că este foarte important ca China și UE să consolideze dialogul și cooperarea”, a declarat Lin, citat de postul de televiziune de stat China Central Television. „Credem și ne așteptăm ca, odată cu reluarea completă a schimburilor dintre China și UE, schimburile și înțelegerea dintre cele două părți să fie aprofundate.”

China încearcă să repare legăturile cu UE, poziționându-se ca un partener mai fiabil într-un moment în care Trump alienează blocul comunitar. Decizia sa de a renunța la sancțiuni fusese confirmată anterior doar de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, săptămâna trecută.

Impuse în 2021, măsurile au vizat cinci membri ai Parlamentului European și subcomisia legislativă pentru drepturile omului. Acestea au fost impuse ca răspuns la măsurile luate anterior de UE cu privire la practicile Chinei în domeniul drepturilor omului în regiunea Xinjiang din vestul îndepărtat al țării.

Agenția oficială de știri Xinhua a citat separat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, care a declarat că Beijingul îi invită pe Costa și pe von der Leyen în vizită în țară pentru o nouă rundă de discuții bilaterale „la momentul potrivit”.

Totuși, există diferențe de opinie. La un eveniment organizat la Beijing pentru a marca aniversarea și Ziua Europei, care va avea loc pe 9 mai, ambasadorul UE în China, Jorge Toledo, a ridicat o serie de probleme care au fost mult timp controversate.

Toledo a reiterat apelurile adresate Beijingului de a aborda dezechilibrele comerciale, de a crea un mediu de piață echitabil pentru companiile europene din China, de a colabora la rezolvarea provocărilor globale și de a-și asuma angajamentul față de blocul comunitar de a îmbunătăți relațiile bilaterale.

„Uniunea Europeană este pregătită să depună eforturile necesare”, a declarat Toledo. „Sperăm că și China va face același lucru.”

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Patru ani de iubire, apoi despărțirea. Solistul unei trupe cu milioane de fani este din nou singur, după ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”