Galerie Foto Marea Britanie, blocată de cea mai mare grevă din ultimii zece ani. Jumătate de milion de oameni au oprit lucrul

Data actualizării: Data publicării:
greva in marea britanie
Marea Britanie se confruntă astăzi cu o grevă de proporții, cea mai mare din ultimul deceniu. FOTO: Profimedia Images

Marea Britanie se confruntă astăzi cu o grevă de proporții, cea mai mare din ultimul deceniu. Aproximativ 500.000 de oameni opresc lucrul, nemulțumiți de prețurile tot mai mari și de lipsa creșterilor salariale. Profesori, angajați ai Căilor Ferate, funcţionari publici - cu toţii participă la mișcarea de protest. Presa britanică scrie că 85% dintre școlile din regat ar putea rămâne închise astăzi, în timp ce mare parte din transporturile feroviare vor fi afectate.

Prin urmare, mulți oameni au decis să lucreze de acasă - fie ca să stea cu copiii care nu mai pot merge la școală, fie pentru a evita o deplasare dificilă către serviciu.

Greviştii cer salarii în concordanţă cu inflaţia, care a ajuns la 10,5%. Totul, în contextul în care FMI a anunțat că Marea Brianie va fi singura mare economie aflată în recesiune în acest an.

Marea Britanie se confruntă astăzi cu o grevă de proporții, cea mai mare din ultimul deceniu. FOTO: Profimedia Images
Marea Britanie se confruntă astăzi cu o grevă de proporții, cea mai mare din ultimul deceniu. FOTO: Profimedia Images

"După ani de tăieri brutale, asistenţi medicali, profesorii şi alte milioane de funcţionari publici şi-au văzut decimat nivelul de trai şi urmează să se confrunte cu şi mai multă sărăcie", a declarat Paul Nowak, secretar general al asociaţiei sindicale TUC (Trades Union Congress). "În loc să elaboreze noi modalităţi de a ataca dreptul la grevă, miniştrii ar trebui să majoreze salariile în economie, începând cu o remunerare decentă pentru lucrătorii din sectorul public", a adăugat acesta.

În condiţiile unei inflaţii de peste 10%, cel mai ridicat nivel din ultimele patru decenii, Marea Britanie este afectată de un val de greve, de la lucrătorii din sănătate şi transporturi până la cei din depozitele Amazon şi de la poştă.

Angajaţii cer majorări salariale peste nivelul inflaţiei pentru a acoperi creşterile ameţitoare de preţuri la alimente şi utilităţi, reclamând că se simt stresaţi şi subevaluaţi şi nu reuşesc să-şi acopere cheltuielile lunare.

Guvernul a atenţionat că grevele vor avea un impact semnificativ. Se estimează că miercuri urmau să participe la grevă circa 300.000 de profesori şi 100.000 de funcţionari publici din peste 120 de departamente guvernamentale, precum şi zeci de mii de profesori universitari şi lucrători feroviari. Săptămâna viitoare se pregătesc de grevă asistenţii medicali, personalul serviciilor de salvare şi alţi lucrători din sănătate. Şi pompierii din Anglia au anunţat că vor organiza o grevă pe 10 februarie.

Un sondaj Ipsos publicat miercuri a indicat că opinia publică este divizată în legătură cu aceste proteste, 40% fiind în favoarea lor şi 38% împotrivă.

Guvernul premierului Rishi Sunak a adoptat până acum o poziţie dură în ce priveşte grevele din sectorul public, afirmând că a ceda în faţa revendicărilor salariale nu ar face decât să alimenteze inflaţia. Partidul Conservator al premierului este cotat însă în sondaje cu circa 25% sub Partidul Laburist, de opoziţie, iar grevele contribuie la problemele politice ale premierului.

Potrivit Centrului pentru cercetări economice şi de afaceri CEBR, costul grevelor din ultimele opt luni, până în ianuarie, au costat Marea Britanie circa 1,7 miliarde de lire, doar 0,1% din PIB, iar grevele profesorilor vor costa circa 20 de milioane de lire pe zi. Totuşi, în condiţiile în care nivelul de încredere este scăzut în rândul publicului şi al angajatorilor, iar economia se află pe o pantă descendentă, noile mişcări sindicale contribuie la înrăutăţirea perspectivelor.

"Disputele industriale nerezolvate au un impact negativ asupra creşterii, într-un moment în care recesiunea este deja iminentă", a atenţionat economistul CEBR Karl Thompson.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă