Mircea Geoană: Cu 75% din forţele ruse blocate în Ucraina, nu anticipăm riscuri la adresa securităţii statelor aliate

Data publicării:
Convoi militar rus în Ucraina, văzut din satelit.
Coloană militară rusă în Ucraina. Foto: Profimedia

NATO nu anticipează riscuri la adresa securităţii statelor aliate, în condiţiile în care peste 75% din forţele ruse sunt blocate în Ucraina şi suferă pierderi masive, a spus secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. El i-a asigurat pe români că nu au de ce să-şi facă griji în privinţa extinderii conflictului.

„Preşedintele (Vladimir) Putin trebuie să oprească războiul imediat, să retragă acum toate trupele ruse de pe teritoriul Ucrainei şi să se angajeze în discuţii diplomatice, cu bună credinţă, pentru o soluţionare paşnică şi politică a conflictului. Vreau să reconfirm faptul că NATO răspunde acestei crize cu viteză şi cu unitate”, a declarat Mircea Geoană în cadrul unui briefing online pentru jurnalişti români, potrivit Agerpres.

El a adăugat că ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov a participat prin teleconferinţă la reuniunea miniştrilor apărării din statele aliate şi a descris „în termeni extrem de puternici tragedia pe care o trăieşte poporul ucrainean, eroismul forţelor armate ucrainene, precum şi moartea şi distrugerea produsă de războiul ilogic şi barbar pe care Federaţia Rusă şi preşedintele Putin l-au dezlănţuit împotriva naţiunii ucrainene”.

„Sprijinim, şi statele aliate sprijină în mod bilateral, în mod semnificativ Ucraina cu echipamente militare critice în această perioadă decisivă. Astăzi miniştrii noştri au decis să continuăm să oferim sprijin deplin Ucrainei, inclusiv în zonă militară, susţinere financiară şi ajutorul umanitar de care este atât de multă nevoie. Aliaţi, inclusiv România şi partenerii NATO, găzduiesc milioane de refugiaţi ucraineni”, a mai spus înaltul oficial NATO, care a remarcat solidaritatea arătată de toţi românii faţă de refugiaţii ucraineni.

El a precizat că la summitul extraordinar de săptămâna viitoare, la care va participa şi preşedintele american Joe Biden, se va discuta „atât despre răspunsul nostru imediat, cât şi despre schimbările pe care trebuie să le facem pentru securitatea noastră pe termen lung”.

„Moscova nu trebuie să aibă nicio îndoială, NATO nu va tolera niciun atac asupra suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Aliaţilor. Am activat deja planurile de apărare pentru a proteja Alianţa, am crescut gradul de pregătire, am dislocat trupe de pe ambele maluri ale Atlanticului. Astăzi există (...) o sută de mii de militari americani în Europa, aproximativ 40.000 de militari sub comanda directă a NATO (...), majoritatea acestora pe partea de est a Alianţei, inclusiv în Marea Neagră, inclusiv în România, sprijiniţi masiv de forţe aeriene şi navale şi printr-o apărare antiaeriană ranforsată. Este un mesaj de descurajare extrem de important”, a subliniat Mircea Geoană.

„Cu peste 75% din forţele ruse blocate în Ucraina şi suferind pierderi masive, nu anticipăm riscuri la adresa securităţii statelor aliate. Vom continua, bineînţeles, să fim vigilenţi, inclusiv pentru a evita riscuri de escaladare a conflictului, dacă nu prin intenţie, prin incidente sau accidente”, a dat el asigurări.

Geoană a adăugat că majoritatea forţelor ruseşti sunt blocate practic pe trei fronturi în Ucraina „şi acolo abia dacă au ceva succes”.

„Nu sunt elemente care să conducă la îngrijorări cu privire la un atac deliberat al Federaţiei Ruse împotriva ţărilor NATO. Nici în zona Mării Negre, nici în zona Mării Baltice. Nu avem astfel de indicii, iar realitatea militară arată că Federaţia Rusă are dificultăţi şi este prinsă în această greşeală strategică masivă pe care a făcut-o, atacând şi subestimând de fapt Ucraina”, a mai spus el.

În acelaşi timp, a adăugat Geoană, prezenţa şi postura NATO au crescut în mod semnificativ.

„Este o disproporţie de forţe atât de evidentă între NATO şi Federaţia Rusă, mai ales în acest context, încât nu există indicii cu privire la o astfel de acţiune”, a subliniat secretarul general adjunct al NATO.

El a afirmat, în context, că este surprins să audă atât de multe comentarii în spaţiul public cu privire la un risc de război în România sau să vadă cozile de la paşapoarte.

„Nu sunt indicii cu privire la un astfel de risc. Dacă vedeţi mai multe forţe NATO în România sau pe flancul estic trebuie să vă spun că descurajarea este cea mai bună poliţă de asigurare. Şi acest lucru nu trece observat la Moscova sau la comandanţii militari ai Federaţiei Ruse - modul robust, vigilent şi proactiv în care NATO funcţionează”, a spus el.

Cu toate acestea, a dat asigurări Geoană, „dacă va exista un atac, atunci se activează tot ceea ce înseamnă planificarea NATO, care este la cheie. În clipa în care Consiliul Nord-Atlantic decide că articolul 5 este activat, în clipa respectivă comandanţii militari ştiu să facă din secunda zero tot ce au de făcut. Dar astăzi nu vedem astfel de riscuri.”

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate