Momentul din conferința Trump - Zelenski în care președintele Ucrainei a evitat să răspundă la întrebarea despre concesiile teritoriale

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-1030136297
Foto: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a evitat luni un răspuns direct la întrebarea dacă este dispus să facă concesii teritoriale pentru a ajunge la un acord de pace cu Rusia, informează EFE.

„Trăim sub atacurile constante ale Rusiei. După cum ştiţi, astăzi au avut loc multe atacuri şi mulţi răniţi, cu un copil de un an şi jumătate printre morţi. Trebuie să punem capăt războiului, să oprim Rusia şi avem nevoie de sprijin”, a răspuns el la întrebarea unui reporter în timpul întâlnirii sale cu preşedintele american Donald Trump în Biroul Oval, scrie Agerpres.

Întrebat dacă ar fi dispus să redeseneze hărţile, Zelenski nu a dat un răspuns categoric, aşa cum a făcut-o în ultimele zile, când a subliniat imposibilitatea constituţională de a ceda teritorii Rusiei, ci a încercat în schimb să nu-şi supere gazda, comentează EFE.

„Avem nevoie de sprijinul americanilor şi al europenilor. Şi despre asta este vorba aici. Cred că am demonstrat că suntem un popor puternic şi că avem sprijinul poporului american şi al preşedintelui american pentru a pune capăt războiului, pentru a putea întreprinde eforturi diplomatice şi a pune capăt definitiv războiului”, a declarat Zelenski.

Preşedintele ucrainean a promis totodată că vor fi organizate alegeri în Ucraina imediat ce va exista un armistiţiu şi circumstanţele vor fi suficient de sigure pentru a permite acest lucru.

„Avem nevoie de securitate, de un armistiţiu pe uscat, pe mare şi în aer, astfel încât oamenii să poată vota democratic. Avem nevoie de alegeri deschise, libere şi secrete. Nu poţi vota în timpul războiului”, a răspuns el la întrebarea unui reporter, în timp ce Trump a glumit că, dacă SUA ar fi în război în 2028, el nu ar mai fi nevoit să organizeze alegeri.

Zelenski şi Trump s-au reunit luni la Casa Albă, după ce preşedintele SUA s-a întâlnit vinerea trecută în Alaska cu liderul rus Vladimir Putin şi a ridicat posibilitatea organizării unui summit trilateral pentru a începe negocierile privind un acord de pace pentru Ucraina.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce România nu poate fi apărată doar cu baze militare. Cele trei autostrăzi care au devenit esențiale...
Digi FM
Un fost pilot de Formula 1 face un apel emoționant către familia lui Michael Schumacher: "Indiferent de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Camila Cabello s-a despărțit de iubitul miliardar, dar nu stă să plângă. A ajuns în Grecia, la plajă, și a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sebastian Stan a devenit tată. Annabelle Wallis, iubita actorului originar din Constanța, a născut primul...
Adevarul
Orașul european superb de care mulți turiști nu au auzit. Are aproape 900 de ani de istorie, străduțe de...
Newsweek
Pensiile ar urma să crească la 1 ianuarie cu 6-8%. Ce bani în plus ar putea primi pensionarii?
Digi FM
Fiul mai puțin cunoscut al lui Jon Bon Jovi calcă pe urmele tatălui său, dar spune pas celebrității: „Îți...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un „intrus” de mărimea planetei Pluto a provocat haos în jurul lui Neptun. Semne ale unui cataclism...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Christina Applegate a revenit acasă, după patru luni în spital. Primele informații despre actriță
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”