Nava umanitară Madleen, blocată în Israel. Activiștii pro-palestinieni, inclusiv Greta Thunberg, au fost trimiși acasă cu avionul

Data actualizării: Data publicării:
Activiști de la bordul navei umanitare Madleen. Foto: Profimedia
Activiști de la bordul navei umanitare Madleen. Foto: Profimedia Images

Activiştii pro-palestinieni de pe nava cu pânze Madleen, care a fost blocată de Israel în timp ce încerca să ajungă în Fâşia Gaza, au fost transferaţi la aeroportul din Tel Aviv pentru repatriere, a anunţat marţi Ministerul israelian de Externe, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Greta zboară spre Franța

ACTUALIZARE 12:35 Ministerul israelian de Externe a declarat că Greta Thunberg a părăsit Tel Aviv-ul marți dimineață cu un zbor spre Franța, după ce a acceptat să fie deportată, scrie BBC.

Franța a declarat însă că cinci dintre cei șase activiști francezi de la bordul navei Madleen au refuzat să semneze ordinele de deportare și vor fi aduși în fața unei autorități judiciare israeliene.

Iahtul lor, Madleen, a fost interceptat în timp ce încercau să livreze o cantitate „simbolică” de ajutoare în Gaza, sfidând blocada navală impusă de Israel pentru a atrage atenția asupra crizei umanitare din această zonă.

Ministerul israelian de Externe a calificat acest gest drept „iahtul selfie-urilor” și a anunțat luni seara că activiștii au fost transferați la aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv după sosirea lor în portul Ashdod, luni seara.

„Cei care refuză să semneze documentele de expulzare și să părăsească Israelul vor fi aduși în fața unei autorități judiciare, în conformitate cu legea israeliană, pentru a autoriza expulzarea lor”, se arată într-o postare pe X.

Marți dimineață, ministerul a declarat că Greta Thunberg „tocmai a părăsit Israelul cu un zbor spre Suedia (via Franța)” și a postat o fotografie cu ea așezată într-un avion.

Greta Thunberg, în avionul spre Franța. Foto- MAE israelian
Greta Thunberg, în avionul spre Franța. Foto- MAE israelian

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a scris, la rândul său, pe X: „Consulul nostru a putut să-i vadă pe cei șase cetățeni francezi arestați de autoritățile israeliene noaptea trecută”.

„Unul dintre ei a acceptat să plece voluntar și ar trebui să se întoarcă astăzi. Ceilalți cinci vor fi supuși unei proceduri de deportare forțată”.

Barrot nu i-a identificat, dar printre cei șase cetățeni francezi se află europarlamentarul Rima Hassan și jurnalistul Al Jazeera Omar Faiad.

La bordul vasului Madleen se aflau cetățeni din Franța, Suedia, Brazilia, Germania, Olanda, Spania și Turcia.

Coaliția Freedom Flotilla (FFC), grupul activist care operează iahtul, a declarat luni seara că se așteaptă ca toți pasagerii care au refuzat ordinele de deportare să fie transferați la închisoarea Ramle, lângă Tel Aviv. „Continuăm să cerem eliberarea imediată a tuturor voluntarilor și returnarea ajutorului furat. Răpirea lor este ilegală și constituie o încălcare a dreptului internațional”, a adăugat FFC.

FFC a declarat că Madleen transporta lapte praf pentru sugari, alimente și medicamente. Nava a plecat din Italia la 1 iunie pentru a atrage atenția asupra condițiilor de foamete din Gaza și pentru a livra ajutoare.

Israelul susține că blocada asupra Fâșiei Gaza este necesară pentru a împiedica ajungerea armelor la luptătorii Hamas din această zonă.

Știrea inițială

"Cei care refuză să semneze documentele de expulzare şi să părăsească Israelul vor fi aduşi în faşa unei autorităţi judiciare, în conformitate cu legislaţia israeliană, pentru a autoriza expulzarea lor", a informat ministerul pe X, adăugând că activiştii s-au întâlnit la aeroport cu consulii ţărilor lor respective.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Madleen a fost blocată de Israel luni dimineaţă în timp ce încerca să ajungă în Fâşia Gaza cu ajutoare umanitare şi cu 12 activişti pro-palestinieni la bord, printre care suedeza Greta Thunberg.

Escortată de două vedete ale marinei israeliene, nava a intrat în acest port la Mediterana din sudul Israelului la căderea nopţii, în jurul orei 20:45 (17:45 GMT).

Coaliţia Flotilei pentru Libertate, care a închiriat ambarcaţiunea, a confirmat că activiştii săi se află în custodia autorităţilor israeliene şi că "vor fi lăsaţi să plece din Tel Aviv" chiar din cursul nopţii.

"Continuăm să cerem eliberarea imediată a tuturor voluntarilor", a scris organizaţia pe X, afirmând că "detenţia lor este ilegală şi constituie o încălcare a dreptului internaţional".

Velierul, având la bord 12 activişti francezi, germani, brazilieni, turci, suedezi, spanioli şi olandezi, a părăsit Italia pe 1 iunie pentru a "sparge blocada israeliană" asupra Fâşiei Gaza, pradă unei situaţii umanitare dezastruoase după mai bine de 20 de luni de război declanşat de atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”