O elevă supărată că i-a fost confiscat telefonul a provocat un incendiu într-un cămin al unei școli și a ucis 19 copii

Data actualizării: Data publicării:
incendiu la o scoala in guyana
O elevă supărată că i-a fost confiscat telefonul a provocat un incendiu într-un cămin al unei școli și a ucis 19 copii. FOTO: Profimedia Images

Incendiul mortal dintr-un cămin şcolar din Guyana soldat cu 19 victime pare să fi fost declanşat de o elevă supărată că i-a fost confiscat telefonul mobil, potrivit autorităţilor citate de BBC.

Nouăsprezece persoane - majoritatea eleve - au murit în incendiul izbucnit luni dimineaţă în această ţară sud-americană. Alte câteva persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă. Unele dintre ele au fost transportate la spital, în Georgetown.  

Se pare că dormitorul era încuiat şi avea ferestrele închise, așa că victimele nu au putut să se salveze. Incendiul a fost declanşat în zona băii şi a distrus în cele din urmă întreaga clădire, care era parţial din lemn şi adăpostea 57 de elevi la momentul respectiv. S-a aflat că administratoarea căminului - care şi-a pierdut fiul de cinci ani în incendiu - nu a reuşit să găsească cheile pentru a descuia uşa.

Adolescenta suspectă se află în prezent în spital cu arsuri şi se pare că a recunoscut că a provocat incendiul. Fata este suspectată că şi-a orchestrat atacul după ce a fost sancţionată pentru că avea o relaţie cu un bărbat mai în vârstă și i s-a luat telefonul, potrivit unui raport al Associated Press, scrie News.ro.

Presa locală a relatat că incendiul a fost atât de puternic încât a fost nevoie de teste ADN pentru a identifica unele victime.

Pompierii ar fi spart pereții pentru a ajuta oamenii să scape.

Supravieţuitori ai incidentului din oraşul Mahdia, situat în centrul ţării, au povestit că au fost treziţi în miez de noapte de ţipete.

Incendiul a fost catalogat drept un "dezastru major" de către preşedintele Irfaan Ali.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce părere ar avea Johnny Depp despre filmul care îi marchează revenirea la Hollywood: „O șansă care apare o...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
A trăit în mașină înainte să ajungă la Hollywood, apoi a câștigat două premii Oscar. Viața a încercat-o de...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...