OMS avertizează că epidemia de Ebola din Congo se răspândeşte „mai rapid” decât cele anterioare

Data actualizării: Data publicării:
Congo Ebola
Foto: Profimedia

Epidemia de Ebola declarată în urmă cu două luni în Republica Democratică Congo (RDC) se răspândeşte „mai rapid decât toate epidemiile precedente”, a avertizat joi directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de AFP, potrivit Agerpres. 

„Aceasta este acum a treia cea mai mare epidemie de Ebola înregistrată vreodată - în ultimele luni, s-a răspândit mai rapid decât toate epidemiile precedente”, a declarat în faţa presei, la Geneva (Elveţia), directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Până în prezent, au fost semnalate 2.003 cazuri, dintre care 796 de decese. În comparaţie, epidemia de Ebola din 2018 din RDC a avut nevoie de peste zece luni pentru a atinge pragul de 2.000 de cazuri confirmate”, a explicat el.

Ebola a provocat aproape 2.300 de decese din totalul de 3.500 de bolnavi înregistraţi între 2018 şi 2020 în ţară.

Directorul OMS a precizat că „cea mai mare preocupare” a OMS vizează în prezent transmiterea bolii în provincia Ituri (nord-estul RDC), focarul acestei a 17-a epidemii, unde, potrivit declaraţiei sale, „peste 80% dintre cazurile noi sunt detectate în afara listelor de contacte cunoscute”.

Acest lucru „arată că lanţurile de transmitere continuă să scape supravegherii”, a avertizat directorul OMS, precizând că aproximativ două treimi dintre decese au avut loc în cadrul comunităţilor, „la persoane care nu au primit niciodată îngrijiri într-o unitate sanitară”.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a remarcat câteva progrese, printre care o capacitate de îngrijire a bolnavilor care depăşeşte în prezent 800 de paturi „şi care continuă să crească”, o sporire a capacităţii de testare, cu 60 de laboratoare înfiinţate, şi o rată de monitorizare a contactelor care „a crescut până la aproape 80%”.

În prezent nu există niciun vaccin şi niciun tratament împotriva variantei Bundibugyo a virusului Ebola, responsabilă de epidemia actuală, însă OMS a indicat că a lansat la începutul acestei luni studiile clinice pentru două tratamente: terapia cu anticorp monoclonal MBP134 şi antiviralul remdesivir, administrate separat sau în asociere.

Directorul OMS a menţionat, de asemenea, că săptămâna aceasta a început primul studiu pentru evaluarea siguranţei în cazul vaccinului ChAdOx1, sub coordonarea Universităţii din Oxford (Regatul Unit).

Un alt studiu clinic a început marţi, menit să evalueze eficacitatea profilaxiei post-expunere (PEP) cu antiviralul obeldesivir la pacienţii care au intrat în contact cu cazuri confirmate de infectare cu Bundibugyo.

„Chiar şi în absenţa vaccinurilor şi a tratamentelor aprobate, 377 de persoane s-au vindecat, ceea ce demonstrează că, printr-un diagnostic precoce şi o îngrijire adecvată, această boală poate fi depăşită, iar răspândirea ei poate fi oprită”, a declarat directorul OMS.

Uganda, ţara vecină, care a înregistrat două decese din 20 de cazuri de infectare confirmate, a anunţat la rândul său, joi, că nu mai are niciun bolnav de Ebola.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Bolile cu transmitere sexuală s-au triplat în Europa. Cifrele raportate de România sunt considerate „absurde”
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată