Opozanta din Belarus, răpită și amenințată cu moartea de regimul Lukașenko, a fost condamnată la 11 ani de închisoare

Data publicării:
Opozanta Maria Kolesnikova, cu cătușe la mâini, în spatele unor uși de sticlă
Kolesnikova și avocatul ei au fost condamnați la 11, respectiv 10 ani de închisoare de regimul Lukașenko.

Activista politică bielorusă Maria Kolesnikova a fost condamnată la 11 ani de închisoare, au anunțat persoane importante din rândul opoziției bieloruse la regimul Lukașenko, citate de Euronews.

Kolesnikova, în vârstă de 39 de ani, a fost judecată în Belarus împreună cu avocatul ei, Maxim Znak, care a primit și el o condamnare de 10 ani de închisoare.

Lidera din exil a opoziției bieloruse, Svetlana Tihanovskaia a cerut, pe Twitter, „eliberarea imediată” a celor doi.

„Regimul i-a condamnat pe Maria Kolsenikova și pe Maxim Znak la 11 și 10 ani de închisoare. Le cerem eliberarea lor imediată. Nu se fac vinovați de nimic. Este vorba de teroare împotriva cetățenilor din Belarus care îndrăznesc să se opună regimului. Ne vom opri doar când toți bielorușii vor fi liberi”, a scris Tihanovskaia pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Kolesnikova a devenit un personaj important în mișcarea de opoziție din Belarus după alegerile prezidențiale de anul trecut, când Lukașenko a fost declarat învingător, în ciuda neregulilor.

Ea a fost acuzată de „punerea în pericol a securității naționale” în momentul în care a fost reținută în septembrie 2020. Autoritățile de la Minsk au încercat să o scoată forțat din țară, moment în care ea și-a rupt pașaportul.

Lukaeșenko a reprimat cu brutalitate protestele împotriva sa de după alegeri și a pornit un val de represiune împotriva opozanților și jurnaliștilor.

„Mi s-a spus că, dacă nu părăsesc de bunăvoie Republica Belarus, voi fi scoasă oricum, vie sau în bucăţi. Au fost şi ameninţări de a mă închide până la 25 de ani”, spunea ea atunci.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este, de fapt, Alex Stamate? Laura Bălan, creatoarea hitului momentului, dezvăluie totul: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Pasager obligat să-și schimbe tricoul înainte de zbor. Mesajul considerat „ofensator” a stârnit un scandal și...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Christopher Nolan, despre scena pe care a fost nevoit să o taie din „Odiseea”: „Am încercat, dar nu a fost...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...