Precizările Vaticanului după scandalul stârnit de îndemnul papei către Ucraina să ridice „steagul alb”

Data publicării:
papa Francisc
Papa Francisc. Foto: Profimedia Images

Prima condiţie pentru orice negocieri menite să pună capăt războiului din Ucraina este ca Rusia să înceteze agresiunea, a declarat marţi, într-un interviu acordat unui ziar, secundul Papei Francisc. Declarația vine după scandalul stârnit de îndemnul papei Francisc ca Ucraina să aibă „curajul „steagului alb” şi să negocieze sfârşitul războiului cu Rusia.

Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, a declarat marţi pentru cotidianul Corriere della Sera că Vaticanul face presiuni pentru încetarea focului şi că „în primul rând ar trebui ca agresorii să fie cei care încetează să mai tragă”.

Ministerul ucrainean de Externe l-a convocat luni pe nunţiul papal pentru a-şi exprima „dezamăgirea” faţă de comentariile anterioare ale lui Francisc, potrivit cărora Ucraina ar trebui să „arate curajul steagului alb” şi să deschidă negocieri cu Rusia pentru a pune capăt războiului de doi ani.

Papa Francisc a declarat într-un interviu că Ucraina ar trebui să aibă ceea ce el a numit curajul „steagului alb” şi să negocieze sfârşitul războiului cu Rusia care a izbucnit după invazia la scară largă a Moscovei, în urmă cu doi ani, şi în care au murit zeci de mii de persoane.

„Când vezi că eşti învins, că lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi”, a remarcat suveranul pontif. „Cred că cel mai puternic este acela care vede situaţia, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază. Iar astăzi se poate negocia cu ajutorul puterilor internaţionale. Cuvântul negociere este un cuvânt curajos” şi „a negocia nu înseamnă niciodată să te predai”, a spus Papa Francisc.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”