Predicție sumbră pentru conservatorii premierului britanic Rishi Sunak: Sondajele indică „extincţia electorală” la alegerile din iulie

Data publicării:
Rishi Sunak
Prim-ministrul guvernului britanic, Rishi Sunak. Foto: Profimedia Images

Trei sondaje de opinie britanice, publicate sâmbătă seara, au prezentat o imagine sumbră pentru Partidul Conservator al prim-ministrului Rishi Sunak, iar un sondaj a avertizat că partidul se confruntă cu ”extincţia electorală” la alegerile din 4 iulie, transmite Reuters.

Sondajele au fost publicate la jumătatea campaniei electorale, după o săptămână în care atât conservatorii, cât şi laburiştii şi-au expus manifestele şi cu puţin timp înainte ca alegătorii să înceapă să primească buletinele de vot prin poştă.

Sunak i-a surprins pe mulţi membri ai propriului său partid anunţând alegeri anticipate pe 22 mai, împotriva aşteptărilor larg răspândite că va aştepta până mai târziu în cursul anului pentru a acorda mai mult timp pentru revenirea nivelului de trai, după cea mai mare inflaţie din ultimii 40 de ani.

Compania de cercetare de piaţă Savanta a constatat un sprijin de 46% pentru Partidul Laburist al lui Keir Starmer, în creştere cu 2 puncte faţă de sondajul anterior, publicat cu cinci zile mai devreme, în timp ce sprijinul pentru conservatori a scăzut cu 4 puncte, la 21%.

Sondajul a fost realizat între 12 iunie şi 14 iunie pentru Sunday Telegraph, scrie News.ro.

Avantajul de 25 de puncte al laburiştilor a fost cel mai mare de la conducerea predecesoarei lui Sunak, Liz Truss, ale cărei planuri de reducere a impozitelor i-au determinat pe investitori să renunţe la obligaţiunile guvernamentale britanice, mărind ratele dobânzilor şi forţând o intervenţie a Băncii Angliei.

”Cercetarea noastră sugerează că aceste alegeri ar putea fi nimic mai puţin decât dispariţia electorală pentru Partidul Conservator”, a spus Chris Hopkins, director de cercetare politică la Savanta.

Un sondaj separat, realizat de Survation, publicat de Sunday Times, a prezis că conservatorii ar putea ajunge cu doar 72 de locuri în Camera Comunelor, formată din 650 de membri - cel mai mic număr de posturi din istoria lor de aproape 200 de ani - în timp ce laburiştii ar câştiga 456 de locuri.

Sondajul a fost realizat în perioada 31 mai - 13 iunie.

În termeni procentuali, sondajul Survation i-a plasat pe laburişti cu 40% din voturi şi pe conservatori cu 24%, în timp ce partidul Reform din Marea Britanie, al fostului militant pentru Brexit Nigel Farage - un contestator de dreapta al conservatorilor - a fost la 12%.

Un al treilea sondaj, realizat de Opinium pentru Sunday's Observer şi desfăşurat între 12 iunie şi 14 iunie, a arătat, de asemenea, laburistii cu 40% din voturi, conservatorii cu 23% şi Reform cu 14%, cele două mari partide cedând teren în faţa rivalilor mai mici.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, desemnat prim-ministru de Nicușor Dan. Rolul pe care l-a avut în campania președintelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum s-a schimbat viața Iulianei Luciu după ce a renunțat la televiziune: „E exact genul de haos care îmi...
Film Now
Matt Damon, impresionat de Tom Holland și Zendaya. Ce spune actorul despre unul dintre cele mai iubite...
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar cu 12 ani lucrați în condiții normale și 9 ani de grupe? Cum se face calculul?
Digi FM
Câți bani a strâns un român cu salariu mediu la Pilonul 2 după 18 ani. Suma s-a dublat în ultimii trei ani
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
„Sfântul Graal” al ornitologilor a fost găsit în Indonezia. Papagalul dispărut a reapărut după aproape un...
Film Now
Au trecut 10 ani de la despărțirea de Brad Pitt. Cum s-a schimbat viața Angelinei Jolie. Actrița a împlinit...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...