Primul submarin fabricat în Taiwan a finalizat cu succes testul iniţial de scufundare. Insula vrea să fabrice o întreagă flotă

Data publicării:
Submarin Taiwan
Foto Profimedia

Primul submarin de apărare de fabricaţie internă din Taiwan, cunoscut sub numele de „Narwhal” sau „Hai Kun” în limba chineză, a finalizat cu succes prima sa probă de scufundare în ape puţin adânci, după luni de întârzieri în programul de testare a navei, informează EFE.

„Conform manualului de proceduri pentru testele în mare, prima scufundare şi elementele de testare planificate pentru această fază au fost finalizate cu succes”, a declarat joi seara CSBC Corporation, cel mai mare constructor naval de pe insulă şi principalul contractant al prototipului, într-un comunicat de presă.

Nava a început testele joi, în jurul orei locale 10:00, în apropierea portului Kaohsiung din sudul Taiwanului, având la bord mai mulţi membri ai marinei şi în condiţii stricte de securitate, potrivit imaginilor difuzate de mass-media locale.

Acest prim test de imersie are loc la aproape trei luni după ce a expirat termenul iniţial de livrare, o întârziere care a dus la impunerea de amenzi CSBC.

În comunicat, constructorul a recunoscut că din cauza contextului internaţional şi a „presiunii” exercitate de Partidul Comunist Chinez, programul de submarine de producţie autohtonă al Taiwanului "s-a confruntat încă de la început cu numeroase dificultăţi şi provocări".

„Confruntată cu această situaţie, echipa de construcţie a menţinut atitudinea de a înfrunta şi rezolva problemele, lucrând împreună pentru a depăşi treptat toate obstacolele şi a atinge reperul primei scufundări operaţionale”, a declarat CSBC.

„Vasul de război 'Hai Kun' va continua acum, într-un mod ordonat şi progresiv, cu următoarele teste pe mare, aşa cum este prevăzut, având ca obiectiv final verificarea completă a performanţelor navei şi procedarea ulterioară la predarea sa, întotdeauna sub premisele siguranţei şi a calităţii”, a precizat compania.

Formarea unei flote submarine este esenţială pentru îmbunătăţirea capacităţilor defensive ale Taiwanului, insulă guvernată autonom din 1949, dar considerată de către autorităţile de la Beijing drept o „parte inalienabilă” a teritoriului chinez.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensionar cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...