Purtătorul de cuvânt al Hamas a fost ucis într-un atac aerian israelian

Data actualizării: Data publicării:
Fâșia Gaza
Fâșia Gaza. Foto: Profimedia

Purtătorul de cuvânt al Hamas, Abdel-Latif Al-Qanoua, a fost ucis într-un atac aerian israelian în nordul Fâşiei Gaza, a anunţat joi presa afiliată Hamas, fiind cel mai recent atac soldat cu moartea unui lider al grupării palestiniene de când Israelul a reluat operaţiunile în enclavă, relatează Agerpres.

Qanoua a fost ucis în cortul său în Jabalia, a declarat televiziunea Al-Aqsa, condusă de Hamas. În aceeaşi lovitură au fost rănite mai multe persoane, în timp ce în atacuri separate au fost ucise cel puţin şase persoane în oraşul Gaza şi una în Khan Younis, sudul Gazei, au declarat surse medicale.

Ulterior armata israeliană a confirmat într-un comunicat ca l-a ucis pe Qanoua, spunând despre acesta că "a servit ca unul dintre cei mai importanţi incitatori ai Hamas".

La începutul acestei săptămâni, Israelul i-a ucis pe Ismail Barhoum, membru al biroului politic al Hamas, şi pe Salah al-Bardaweel, un alt lider de rang înalt.

Atât Bardaweel cât şi Barhoum erau membri ai organismului decizional al Hamas, format din 20 de membri, biroul politic, dintre care 11 au fost ucişi de la începutul războiului, la sfârşitul anului 2023, potrivit unor surse Hamas.

Săptămâna trecută, Israelul a pus capăt unei încetări a focului de două luni prin reluarea bombardamentelor şi a operaţiunilor la sol, crescând presiunea asupra mişcării Hamas pentru a-i elibera pe ostaticii rămaşi în captivitatea sa.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum verifică ANAF dacă românii cheltuiesc mai mult decât câștigă. Casele și mașinile pot fi comparate cu...
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Trump transformă o execuție într-un spectacol public. Un criminolog explică ce efecte poate avea asupra...
Newsweek
Pensionarii speciali - 18.000 lei în plus la pensie pentru care nu au contribuit. Ce pensie au parlamentarii?
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”