Video Putin îi răspunde ironic lui Trump, după ultimatumul de 10 zile: „Dezamăgirile apar din așteptări prea mari”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0399404727
Donald Trump trece pe lângă Vladimir Putin cu prilejul unui summit internațional, imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin nu s-a ferit de ironii la adresa lui Donald Trump, după ultimatumul de 10 zile să pună capăt războiului din Ucraina. „Toate dezamăgirile apar din așteptări prea mari”, a afirmat vineri Putin, aluzie la afirmațiile anterioare făcute de președintele american. În același timp, Putin susține că nu renunță la negocierile pentru pace, dar că acestea ar trebui continuate în spatele ușilor închise, nu în văzul tuturor.

Putin îl sfidează pe Trump, care îi dăduse un ultimatum de 10 zile să încheie războiul din Ucraina și care declarase anterior că este „foarte dezamăgit” de președintele rus. 

„Cât despre eventuale dezamăgiri din partea cuiva, toate dezamăgirile apar din așteptări prea mari. Asta este o regulă cunoscută. Dar ca să putem ajunge la o soluție pașnică, trebuie să avem discuții serioase. Și nu în public, trebuie făcute în liniște, în cadrul procesului de negociere”, a afirmat președintele rus.

„Obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate”

Putin a reiterat că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace între Rusia şi Ucraina vor continua şi că grupurile de lucru (rus şi ucrainean) ar putea discuta posibile compromisuri, relatează Reuters.

Practic, remarcă agenţia de presă EFE, preşedintele rus a rupt tăcerea şi a salutat a treia rundă de negocieri de pace cu Ucraina, dar nu a răspuns ultimatumului de zece zile dat de liderul american Donald Trump pentru a pune capăt războiului.

Astfel, exprimându-se cu o săptămână înainte de expirarea termenului limită stabilit de preşedintele Donald Trump pentru ca Rusia să convină asupra unui armistiţiu în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta cu noi sancţiuni - inclusiv ţările care cumpără exporturile sale de resurse energetice - Putin nu a dat niciun indiciu de vreo schimbare în poziţia Moscovei.

„În general, apreciez pozitiv a treia rundă de la Istanbul (...) Avem nevoie de o pace durabilă şi solidă”, a declarat el la televiziunea publică în timpul vizitei la mănăstirea din Valaam (insula din nord-vestul), insistând că condiţiile Moscovei rămân aceleaşi, în aluzie la recunoaştere internaţională a anexării de către Rusia a teritoriilor ucrainene (ocupate) şi ca Ucraina să renunţe la dorinţa sa de a adera la NATO, între altele.

„Avem nevoie de o pace durabilă şi stabilă pe o bază bună, care să satisfacă atât Rusia, cât şi Ucraina”, a declarat Putin în timpul unei întâlniri cu omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko desfăşurată vineri în insula Valaam (Karelia), adăugând că discuţiile ar trebui să se desfăşoare „fără camere de filmat şi într-o atmosferă de calm”.

Putin a spus că trupele ruse atacă de-a lungul întregii linii a frontului în Ucraina şi că au iniţiativa pe câmpul de luptă, în pofida dorinţei Occidentului de a opri ofensiva, citând în acest sens un anunţ făcut în ajun de Ministerul rus al Apărării, potrivit căruia forţele Moscovei au capturat oraşul ucrainean Ceasiv Iar (regiunea Doneţk) după o bătălie de 16 luni.

Ucraina a negat că Ceasiv Iar s-ar afla sub control integral al Rusiei.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...