Putin pretinde că a început războiul din Ucraina „respectând Carta ONU, cu strictețe”

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin, în timpul discursului în care a anunțat invadarea Ucrainei
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, nervos, în timpul discursului de pe 24 februarie, în care a anunțat începerea războiului din Ucraina. Sursa: Profimedia Images

Președintele rus s-a folosit, marți, de Conferința pentru Securitate Internațională, organizată de propriul minister al apărării, pentru a se lansa într-o nouă pledoarie privind vinovăția Vestului și „obligația morală” pentru care a decis invadarea Ucrainei. Putin a ținut să sublinieze că războiul în care au murit zeci de mii de oameni, iar milioane și-au abandonat casele, a fost declanșat în „strictă conformitate și respectând Carta ONU”. 

În timpul celei de-a zecea Conferințe pentru Securitate Internațională, de la Moscova, Putin a ținut un discurs în care a reluat principalele linii de dezinformare propagate de Kremlin, după 24 februarie.

Dictatorul a invocat, din nou, „genocidul” din Donbas, scopul nobil al „Operațiunii Militare Speciale”, modul în care a fost „obligat” să ia decizia invadării și, pentru prima dată, într-o încercare disperată de a  justifica ororile comise de soldații săi în sud-estul Ucrainei, a vorbit despre „stricta respectare” a principalului act, votat și de URSS, care stabilește regulile ordinii internaționale postbelice și condamnă orice formă de încălcare a tratatelor care au stabilit granițele, după al Al Doilea Război Mondial - Carta ONU. Principiul inviolabilității este unul dintre cei mai importanți piloni din acest document. 

În conformitate cu actul recunoscut și de diplomația rusă și invocat doar când convine șefilor de la Kremlin, niciun stat nu poate folosi forța împotriva altui stat independent pentru a revendica teritorii. 

Alineatul (4) din art. 2 din Carta ONU prevede:

1. „Trebuie să ne abținem de la orice acțiune care vizează încălcarea unității naționale și a integrității teritoriale a oricărui alt stat sau țară”.

2.„Teritoriul unui stat nu ar trebui să facă obiectul unei ocupații militare care rezultă din utilizarea forței, încălcând prevederile Cartei”.

3. „Teritoriul unui stat nu va fi obiectul achiziționării de către un alt stat ca urmare a amenințării sau a utilizării forței”.

De asemenea, în conformitate cu art.2, Capitolul 1, din aceeași Cartă, invocată de Putin: „Toţi Membrii Organizaţiei vor rezolva diferendele lor internaţionale prin mijloace paşnice, în asa fel încât pacea şi securitatea internațională, precum şi justiţia să nu fie puse în primejdie”.

În același articol este stipulat și că: „Toţi Membrii Organizaţiei se vor abţine, în relaţiile lor internaţionale de a recurge la ameninţarea cu forța sau la folosirea ei fie împotriva integrităţii teritoriale ori independeței politice a vreunui stat fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite.”

În discursul plin de invective la adresa Occidentului și a lumii libere, Putin a găsit și o nouă scuză pentru războiul pornit de el: „Noi am luat decizia de a începe Operațiunea Militară Specială în Ucraina, în strictă conformitate și respectând Carta Națiunilor Unite, obiectivele acestei operațiuni au fost foarte clar stabilite - garantarea securității Federației Ruse și a cetățenilor noștri, dar și apărarea cetățenilor din Donbas de genocid”. 

Dictatorul de la Kremlin a mai acuzat SUA de dorința de a-și impune, prin orice mijloace, hegemonia la nivel internațional, de creșterea gradului de instabilitate la nivel european și „atragerea” în noi și noi alianțe militare a statelor europene și nu doar.

În același discurs, Putin și-a enunțat și principalul său obiectiv : „Trebuie să restabilim respectul pentru dreptul internațional și principiile sale de bază, muncind pentru a construi o lume mai democrată și liberă, conform Ria Novosti.  Bineînțeles, Putin și-a manifestat și „empatia” față de Europa care se „prăbușește” și care nu este capabilă să garanteze un nivel de trai decent pentru cetățenii săi.

Discursul său este un nou exercițiu de justificare a izolării internaționale în care a ajuns Rusia din cauza declanșării războiului din Ucraina. Evenimentul prezentat ca „unul de anvergură” de propaganda rusă, la care ar fi trebuit să participe peste 700 de oaspeți, printre care miniștri ai apărării și șefi ai statului major din țările prietene, s-a dovedit a fi doar o nouă scenă de pe care Putin să caute legitimare pentru invadarea Ucrainei și să inventeze noi dușmani ai marelui popor rus care nu învinge în Ucraina pentru că SUA își „doresc prelungirea pentru cât mai mult timp a conflictului”, aluzie la armele de ultimă generație pe care aliații au decis să le livreze guvernului de la Kiev și care au dat mari bătăi de cap armatei lui Putin. 

Editor : Alexandru Rotaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță