Raport: Migranții care au traversat Canalul Mânecii pentru a ajunge în Marea Britanie au fost tratați „inacceptabil”

Data actualizării: Data publicării:
Migranți salvați după ce barca lor s-a scufundat în Canalul Mânecii.
31 de migranți au pierit înecați, iar 26 au fost salvați, după ce barca în care se aflau s-a scufundat în Canalul Mânecii. Foto: Profimedia

Autorităţile britanice i-au tratat în mod „inacceptabil, ineficient şi ineficace” pe migranţii ajunşi în ţară cu ambarcaţiuni mici venind din nordul Franţei, potrivit unui raport al unei echipe independente de inspecţie.

Numărul migranţilor care se lansează în tentative periculoase de traversare a Canalului Mânecii pentru a ajunge în Marea Britanie a crescut drastic, ceea ce a generat critici la adresa guvernului de la Londra, căruia i se reproşează, pe de o parte, că măsurile de control la frontieră sunt prea slabe, iar pe de altă parte că solicitanţii de azil sunt trataţi în mod inuman, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Echipa condusă de inspectorul-şef pentru graniţe şi imigraţie David Neal a avut în vedere procesarea iniţială a migranţilor la două centre guvernamentale, în perioada decembrie 2021-ianuarie 2022.

„Aceşti migranţi au traversat Canalul Mânecii în circumstanţe precare. Mulţi dintre ei erau vulnerabili şi în situaţie de risc, inclusiv copii şi femei fără însoţitor, iar când au ajuns la Dover au fost trataţi în mod inacceptabil”, a subliniat Neal.

„S-a întâmplat aşa pentru că Home Office (Ministerul de interne britanic) nu a reuşit, în ultimii trei ani, să progreseze de la un răspuns de criză la stabilirea de proceduri şi sisteme mai bune”, se arată în raport.

Ministerul de Interne britanic a acceptat recomandările raportului, asigurând însă că modificările aduse la cele două centre după respectiva inspecţie reprezintă o schimbare de abordare fundamentală.

În noiembrie 2021, 27 de oameni au murit în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii într-o ambarcaţiune gonflabilă. A fost cel mai grav accident de acest tip înregistrat pe Canalul Mânecii, iar Marea Britanie şi Franţa s-au învinuit reciproc pentru cele întâmplate.

Recent, Londra a anunţat o nouă politică privind imigraţia ce presupune trimiterea migranţilor în Rwanda pentru „procesare”, dar se confruntă deocamdată cu obstacole legale, fiind contestată în justiţie.

Raportul publicat joi mai notează că răspunsul la creşterea sosirilor de migranţi în Dover, pe coasta sudică a Angliei, a expus deficienţe în procedurile de securitate şi a lăsat în situaţii de risc migranţi vulnerabili.

Numărul celor sosiţi în Anglia în mici ambarcaţiuni, în mare parte porniţi la drum din Iran şi Irak, s-a ridicat anul trecut la 28.526, faţă de 8486 în 2020 şi doar 286 în 2018.

În acelaşi timp, David Neal a criticat şi modul în care sunt înregistrate aceste sosiri ca fiind „total de neiertat”.

„Pe scurt, dacă nu avem o situaţie cu cei care intră în ţară, nu ştim cine este în pericol sau cine reprezintă un pericol”, a adăugat responsabilul britanic.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să...
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro