Reacție dură a Turciei după ce Israelul a aprobat recunoașterea genocidului armean

Data actualizării: Data publicării:
Hakan Fidan face declaratii
Hakan Fidan, ministrul turc de Externe. Foto: Profimedia

Turcia a condamnat, duminică, recunoaşterea de către Israel a genocidului armean din 1915, calificând-o drept o „decizie politică” menită să acopere „crimele” comise de armata israeliană împotriva populaţiei palestiniene din Gaza, notează AFP, potrivit Agerpres. 

„Guvernul israelian, care a persecutat sistematic poporul palestinian sub ochii întregii lumi şi care este în prezent judecat în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie pentru genocid împotriva populaţiei din Gaza, încearcă să îşi ascundă propriile crime prin decizia politică pe care a adoptat-o cu privire la evenimentele din 1915”, a declarat Ministerul turc de Externe într-un comunicat.

Turcia, care acuză în mod regulat Israelul de comiterea unui genocid în Fâşia Gaza - acuzaţie pe care acesta o respinge -, refuză categoric acest termen pentru a califica masacrarea armenilor sub Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, un apărător înfocat al cauzei palestiniene, a denunţat adesea „terorismul” israelian din Gaza.

„Turcia va continua să acţioneze cu hotărâre pentru a pune capăt politicilor expansioniste şi destabilizatoare ale Israelului în regiune”, a adăugat diplomaţia turcă în comunicatul său.

Guvernul israelian a aprobat duminică în unanimitate recunoaşterea genocidului armean, pe fondul unor tensiuni puternice cu Turcia. Măsura trebuie să fie aprobată de Parlament.

Guvernele israeliene succesive evitaseră până acum să recunoască oficial genocidul armean, în special pentru a-şi păstra relaţiile cu Turcia, care în trecut a fost unul dintre cei mai apropiaţi parteneri strategici ai ţării în regiune.

Acest genocid este recunoscut de guvernele sau parlamentele a numeroase ţări, printre care Statele Unite, Franţa şi Germania. Numărul armenilor care şi-au pierdut viaţa în aceste masacre comise de armata turcă în timpul Primului Război Mondial este estimat între 600.000 şi 1,5 milioane.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este, de fapt, Alex Stamate? Laura Bălan, creatoarea hitului momentului, dezvăluie totul: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Pasager obligat să-și schimbe tricoul înainte de zbor. Mesajul considerat „ofensator” a stârnit un scandal și...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Christopher Nolan, despre scena pe care a fost nevoit să o taie din „Odiseea”: „Am încercat, dar nu a fost...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...