Rebelii houthi susţin că au atacat două petroliere saudite în Marea Roşie. Unul din ele a luat foc

Data publicării:
US airstrikes on Yemen
Grup de rebeli houthi din Yemen. Foto: Profimedia Images

Miliţiile houthi din Yemen au anunţat că au atacat joi două petroliere saudite în cadrul unei operaţiuni militare. O agenţie de presă saudită a transmis la scurt timp că una dintre nave a luat foc în urma unui atac în Marea Roşie.

Ca urmare a atacului, un incendiu a izbucnit în partea din faţă a navei Encelia, aparţinând Arabiei Saudite, a indicat agenţia de stat saudită SPA, citând o sursă oficială din cadrul Autorităţii generale a transporturilor de la Riadpotrivit Reuters, preluată de Agerpres. SPA nu precizează cine a atacat nava.

Sursa citată a precizat că toţi membrii echipajului sunt în siguranţă şi că autorităţile au luat măsurile necesare pentru a asigura securitatea navei şi a echipajului, precum şi pentru a proteja mediul marin, calificând atacul drept o încălcare a dreptului internaţional privind libertatea navigaţiei.

În comunicatul lor, rebelii houthi susţin că au atacat două petroliere - Encelia şi Layla - afirmând că cele două vase ar fi încălcat blocada navală impusă Arabiei Saudite în Marea Roşie de către această grupare afiliată Iranului. Ei mai spun că au atacat petrolierele cu rachete balistice şi de croazieră, precum şi cu drone.

Semnal radio de urgență

O sursă din domeniul securităţii a indicat anterior că nava Encelia a transmis un semnal de urgenţă prin radio VHF, anunţând că fusese lovită de o rachetă în timp ce opera în zona din afara portului Jizan (al Arabiei Saudite), în Marea Roşie, şi că era cuprinsă de flăcări.

Grupul britanic de gestionare a riscurilor maritime Vanguard a declarat, de asemenea, că petrolierul Encelia, care arborează pavilionul Arabiei Saudite, a fost lovit de un proiectil necunoscut pe partea de tribord, la aproximativ 70 de mile marine (130 km) sud-vest de Al Shuqaiq, în Arabia Saudită, la ora 20:00 GMT.

În acelaşi comunicat în care au anunţat atacul asupra celor două petroliere, rebelii houthi au mai afirmat că au forţat aproximativ 10 nave să facă cale întoarsă. Reuters nu a putut confirma această informaţie. Cinci petroliere şi-au schimbat cursul miercuri în Marea Roşie, două dintre ele indicând Canalul Suez ca nouă destinaţie, după ce gruparea houthi a avertizat navele să evite porturile saudite, conform datelor de urmărire a navelor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul unic din România unde se întâlnesc trei țări. O singură bornă marchează punctul spectaculos
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Noua lege a pensiilor, criticată dur de un expert. Cine sunt pensionarii care au pierdut la recalculare?
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă