Reuters: UE vrea să investească în cel mai înalt baraj hidro din lume pentru a contracara influența Rusiei

Data publicării:
Barajul de la Rogun, aflat în construcție.
Barajul de la Rogun, aflat în construcție. Foto: Profimedia

Uniunea Europeană intenționează să devină cel mai mare investitor în cel mai înalt baraj din lume, aflat în Tadjikistan, au declarat oficiali UE pentru Reuters. Mișcarea are ca scop să ajute Asia Centrală să-și reducă dependența energetică de Rusia și, de asemenea, este energia rusă și o parte a răspunsului UE la Inițiativa Belt and Road pentru infrastructură a Chinei.

Tadjikistanul a început în 2016 construcția hidrocentralei gigantice de la Rogun, care ar putea oferi independență energetică deplină fostei republici sovietice.

Banca Europeană pentru Investiții nu a finanțat până acum proiectul, al cărui dezvoltator principal este firma italiană de construcții Webuild.

Dar un purtător de cuvânt al BEI a declarat săptămâna aceasta pentru Reuters că acum Comisia Europeană a solicitat băncii să devină „cel mai mare investitor” în proiect.

Barajul de la Rogun este așteptat să coste în jur de 8 miliarde de dolari, dintre care 3 miliarde de dolari au fost deja cheltuiți, a spus ministrul tadjic al energiei, Dalyor Juma, pentru Reuters. Deși până acum a fost finanțat în mare parte din obligațiunile guvernului tadjik și împrumuturi private, guvernul din Dușanbe a solicitat sprijin financiar și tehnologic de la UE pentru finalizarea proiectului, a declarat un oficial UE familiarizat cu discuțiile.

Purtătorul de cuvânt al BEI a refuzat să comenteze cu privire la dimensiunea posibilei investiții.

BEI a investit în Asia Centrală aproximativ 182 de milioane de euro între 2014 și 2020, o fracțiune din investițiile sale de miliarde de euro făcute în afara blocului comunitar.

Oficialul UE, care a vorbit sub protecția anonimatului pentru că nu era autorizat să vorbească cu mass-media, a spus că un motiv cheie pentru investiția UE în barajul hidroenergetic a fost de a face ca Tadjikistanul și vecinii săi să nu mai fie dependenți de energia rusească.

Bruxelles-ul și aliații săi occidentali au încercat să izoleze Rusia, ca răspuns la invadarea Ucrainei.

Hidrocentrala de la Rogun, cu barajul său de 335 de metri înălțime, despre care dezvoltatorii spun că va fi cel mai înalt din lume după finalizare, este menită să pună capăt penuriei cronice de energie din Tadjikistan și să îi permită să exporte electricitate în Uzbekistan și Kazahstan.

Petrolul este principala marfă de import a Tadjikistanului din Rusia, în timp ce Kazahstanul și Uzbekistanul importă gaz rusesc, chiar dacă ambele sunt producători de gaze.

Finanțarea ar face parte din strategia „Global Gateway” a UE, a spus oficialul european. Bruxelles-ul a dezvăluit planul global de cheltuieli pentru infrastructură de 300 de miliarde de euro în decembrie, ca o alternativă mai bună și mai ecologică la Inițiativa Belt and Road a Chinei. Beijingul și-a lansat planul în 2013 pentru a-și consolida legăturile comerciale cu restul lumii, iar Asia Centrală se numără printre regiunile în care China a investit puternic de atunci.

Purtătorul de cuvânt al BEI a declarat că banca are în vedere o investiție comună cu Comisia Europeană, care controlează bugetul UE și, la fel ca BEI, poate strânge bani de pe piețe. Executivul UE a confirmat că blocul este deschis să finanțeze proiectul barajului hidroenergetic de la Rogun
Guvernul tadjic nu a comentat informația.

Nu este clar când ar urma să fie făcută investiția, dar oficialul UE a spus că deciziile ar putea fi luate până în ultimul trimestru al acestui an.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher, surprinsă că ar avea o nepoată: „A rămas fără cuvinte!” Ce se știe despre presupusa fiică a lui Elijah...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Cine sunt cei 1.000.000 de pensionari care pierd 250 de lei la pensie în 2026? Oficial: Nu sunt bani
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...