Revoltă în guvernul lui Boris Johnson, mai mulţi miniştri ameninţă cu demisia după eşecul negocierilor cu UE

Data publicării:
Boris Johnson din profil
Foto: Getty Images

Prim-ministrul britanic Boris Johnson se confruntă cu o nouă rebeliune în interiorul cabinetului său, în contextul în care mai mulţi miniştri sunt pe cale să demisioneze pentru că acesta direcţionează ţara către un Brexit fără acord, dezvăluie miercuri publicaţia The Times, citată de Reuters, conform Agerpres.

Secretarul pentru cultură, Nicky Morgan, ministrul britanic pentru Irlanda de Nord, Julian Smith, secretarul pentru justiţie, Robert Buckland, ministrul sănătăţii Matt Hancock, şi procurorul general Geoffrey Cox figurează pe o listă cu posibili demisionari.

Un ministru al guvernului de la Londra, citat sub rezerva anonimatului de The Times, a declarat că un „număr foarte mare” de parlamentari conservatori ar putea demisiona în cazul unui Brexit fără acord.

Potrivit The Times, miniştrii l-au avertizat pe Johnson într-o şedinţă de guvern asupra riscului „grav” de revenire a guvernării directe a Londrei în Irlanda de Nord, exprimându-şi totodată îngrijorarea cu privire la Dominic Cummings, consilierul principal al lui Boris Johnson.

„Cabinetul va defini strategia, nu funcţionari care nu au fost aleşi. Dacă este însă o încercare de a face un astfel de lucru, atunci aceasta nu va reuşi”, a afirmat un alt ministru, citat de publicaţie.

În timp ce The Times nu precizează câţi parlamentari conservatori se opun scenariului „unui Brexit fără acord”, Financial Times scrie miercuri că cel puţin 50 de deputaţi ai partidului s-au revoltat împotriva unui manifest al alegerilor generale care promite să continue pe calea unui Brexit fără acord.

Unii parlamentari conservatori intenţionează să se prezinte pe o platformă individuală mai flexibilă cu privire la Brexit sau chiar să se dea la o parte în calitate de candidat conservator, potrivit FT.

Uniunea Europeană, conform media, acuză Marea Britanie că joacă „un joc stupid de-a aruncatul răspunderii asupra celorlalţi” în problema Brexitului după ce o sursă de la Downing Street a declarat Reuters că un acord este în esenţă imposibil, întrucât cancelarul german Angela Merkel a formulat cereri inacceptabile.

Cu puţin mai mult de trei săptămâni înainte ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană, soarta Brexitului rămâne profund incertă, în timp ce Londra şi Bruxelles se poziţionează în aşa fel încât să evite responsabilitatea pentru întârziere sau pentru un Brexit dezordonat, fără acord.

Editor: A. D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja