Rusia critică alegerile legislative din Franța. Lavrov: „Nu amintesc prea mult de o democraţie”

Data publicării:
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Foto: Profimedia Images

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că alegerile legislative anticipate care au loc în Franţa „nu prea amintesc de o democraţie”, într-un interviu publicat duminică pe canalul Telegram al jurnalistului de la televiziunea de stat rusă Pavel Zarubin, informează EFE, potrivit Agerpres. 

În opinia lui Lavrov, al doilea tur al alegerilor din Franţa, „luând în calcul cele întâmplate, a fost conceput pentru a manipula voinţa alegătorilor exprimată în primul tur”.

Şeful diplomaţiei ruse a indicat că, pentru al doilea tur, „unii candidaţi îşi retrag candidaturile”.

„Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie”, a apreciat el.

Lavrov a indicat că exprimarea directă a voinţei este rezultatul opiniei publice şi acest rezultat - a subliniat el - „este cunoscut”.

„Iar dacă rezultatul primului tur ar fi folosit ca bază pentru formarea parlamentului, în Franţa s-ar produce schimbări foarte serioase”, a conchis el.

Francezii aleg duminică 501 de deputaţi, după ce 76 dintre ei au fost deja aleşi în primul tur prin obţinerea a peste 50% din voturi în circumscripţiile lor.

Adunarea Naţională (RN), formaţiunea de extrema dreaptă a Marinei Le Pen, este favorită la victorie în toate sondajele de opinie, deşi departe de majoritatea absolută de 289 de locuri.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Ce ar însemna o indexare mai mică a pensiilor în 2027? Avocat: O restrângere a dreptului la pensie
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro