Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în Ucraina. „Ar însemna un conflict armat direct”

Data actualizării: Data publicării:
Consilierul Iuri Ușakov și președintele Vladimir Putin.
Consilierul Iuri Ușakov și președintele Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

O încetare temporară a focului ar oferi Ucrainei un „respiro”, a declarat Kremlinul, argumentând astfel refuzul său de a accepta un armistiţiu. Iuri Uşakov, consilierul lui Vladimir Putin pentru politică externă, a declarat joi la televiziunea de stat că Moscova doreşte un acord pe termen lung care să ţină cont de interesele sale.

Pentru Kremlin, încetarea focului de 30 de zile propusă la finalul discuţiilor dintre Washington şi Kiev care au avut loc în Arabia Saudită nu ar fi „nimic mai mult decât un răgaz pentru trupele ucrainene”, a spus Uşakov, relatează Le Figaro, preluat de News.ro. 

„Documentul (cu propunerea de armistiţiu - n.red) mi se pare că are un caracter grăbit (...) Va fi necesar să fie revizuit, regândit pentru a lua în considerare şi poziţia noastră. El prezintă doar poziţia ucraineană”, a declarat Uşakov.

„Nouă nu ne oferă nimic. Doar le oferă ucrainenilor ocazia de a se regrupa, de a se consolida şi a continua”, a explicat el. Prin urmare, „am transmis poziţia noastră conform căreia acesta nu este altceva decât un răgaz temporar pentru armata ucraineană, nimic mai mult”, a mai subliniat Uşakov.

„Obiectivul nostru este o soluţionare pe termen lung care să ţină cont de interesele legitime ale ţării noastre şi de preocupările noastre bine-cunoscute. Consider că nimeni nu are nevoie de paşi care (doar) imită acţiunile paşnice în această situaţie”, a precizat consilierul lui Putin.

Președintele rus, a anunţat Uşakov, se va adresa presei în cursul zilei de joi pentru a prezenta mai detaliat poziţia Rusiei, relatează Reuters. 

Întrebat despre o relatare a agenţiei Reuters conform căreia Rusia a transmis Statelor Unite o listă de cereri în vederea încheierii unui acord de pace cu Ucraina şi normalizării relaţiilor cu SUA, Uşakov a răspuns că preşedinţia SUA cunoaşte poziţia Moscovei.

În acest timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat joi lipsa de răspuns a Rusiei la propunerea de armistiţiu, acuzând Moscova că încearcă să „prelungească războiul”.

„Conflict armat direct” 

Totodată, Rusia a avertizat joi că va considera trimiterea forţelor europene de menţinere a păcii în Ucraina drept un „conflict armat direct” cu Moscova.

„Este absolut inacceptabil pentru noi ca unităţi ale forţelor armate ale altor state să fie desfăşurate în Ucraina (...). Toate acestea ar însemna implicarea acestor ţări într-un conflict armat direct cu ţara noastră, la care vom răspunde cu toate mijloacele disponibile”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, comentând ideea ca ţări europene, aliate ale Kievului, să trimită un astfel de contingent în cazul unui acord privind încetarea ostilităţilor.

Declaraţiile intervin în condiţiile în care o delegaţie americană a sosit joi la Moscova pentru a informa despre rezultatele discuţiilor purtate în Arabia Saudită cu Ucraina, în încercarea preşedintelui Donald Trump de a face pace între Rusia şi Ucraina, după un război care durează de mai bine de trei ani.

De asemenea, Moscova a anunţat joi că a recucerit oraşul-cheie Sudja din Kursk, regiunea rusă unde forţele ucrainene au surprins anul trecut printr-o ofensivă menită să-i dea o pârghie pentru schimburi teritoriale în eventuale negocieri ulterioare de pace. Rusia este însă pe cale să alunge forţele ucrainene din regiune, iar liderul rus Vladimir Putin chiar ar fi vizitat, miercuri, frontul de acolo.

În urma discuțiilor dintre delegațiile ucraineană și americană de la Jeddah, Ucraina a fost de acord să accepte o propunere a SUA pentru o încetare imediată a focului de 30 de zile și să ia măsuri pentru restabilirea unei păci durabile după invazia Rusiei, potrivit unei declarații comune a delegațiilor.
 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Leonard Miron lucrează în sistemul de justiție britanic. De ce folosește fostul prezentator tv un alt nume de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Care pensionari au luat 600 de lei plus la pensie în septembrie? Unde sunt cele mai mici pensii din țară?
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Joe Manganiello, imagini din spital după 7 ani de boală misterioasă. A slăbit 27 kg în doar două săptămâni
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro