Foto „Greii” care vor face parte din echipa lui Putin la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina: diplomați, spioni, finanțiști

Data publicării:
vladimir putin
Foto: Shutterstock

Preşedintele rus Vladimir Putin îşi adună o echipă de „grei”, cu zeci de ani de experienţă în negocieri cu mize mari, pentru a se confrunta cu reprezentanţii preşedintelui american Donald Trump în vederea încheierii unui acord care să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina, relatează vineri Bloomberg.

Iuri Ușakov profimedia-0954194313
Iuri Ușakov, consilier pe politică externă al lui Putin. Foto: Profimedia

Printre aceştia se numără Iuri Uşakov, principalul său consilier pe probleme de politică externă de la Kremlin, fost ambasador al Rusiei în SUA, care are mai mult de o jumătate de secol de activitate în diplomaţie, şi directorul Serviciului de Informaţii Externe (SVR), Serghei Narâşkin, care a activat, la fel ca Putin, în KGB-ul sovietic, potrivit unor persoane familiare cu situaţia, care au solicitat anonimatul, scrie Agerpres.

Serghei Narîșkin
Serghei Narîșkin este directorul Serviciului rus de informații externe. Foto: Profimedia

Un alt personaj-cheie în această echipă este Kirill Dmitriev, originar din Kiev, în prezent şeful Fondului de Investiţii Directe al Rusiei, un apropiat al familiei preşedintelui rus, conform publicaţiei menţionate, citată de portalul ucrainean Dialog.

St. Petersburg International Economic Forum (SPIEF)
Kirill Dmitriev Foto: Profimedia

Dmitriev, un finanţist cu studii la Stanford şi Harvard, ar putea juca un rol-cheie asigurând un canal neoficial de comunicare între Kremlin şi negociatorii preşedintelui american Donald Trump, conform media citate.

Faptul că Putin i-a ales pe aceşti oficiali ca negociatori relevă cât de importante sunt pentru el rezultatele negocierilor viitoare. Liderul rus se pare că nu a renunţat la planurile sale de a obţine capitularea Ucrainei şi speră să ajungă la o înţelegere în acest sens cu Washingtonul. Includerea lui Dmitriev, care are o vastă experienţă în ceea ce priveşte contactele cu americanii, demonstrează faptul că Kremlinul caută cea mai bună formulă de abordare a lui Trump.

„Echipa lui Trump, dimpotrivă, nu are cunoştinţe atât de aprofundate cu privire la Ucraina şi are puţină experienţă în negocierile directe cu Federaţia Rusă. Calea către o înţelegere este încă extrem de neclară, iar Putin nu dă semne că ar fi dispus să facă concesii semnificative. Toate acestea ar putea deveni o problemă serioasă la masa negocierilor”, notează Bloomberg.

Cu toate acestea, noul preşedinte american este considerat o persoană destul de imprevizibilă, ceea ce va face dificilă sarcina negociatorilor ruşi.

Dmitriev, în special, se află pe lista de sancţiuni a SUA ca fiind unul din aliaţii principali ai lui Putin. El este căsătorit cu o prietenă apropiată a fiicei mai mici a preşedintelui rus. Acest personaj are legături extinse nu doar în SUA, ci şi în Orientul Mijlociu, inclusiv în Arabia Saudită, unde ar urma să aibă loc viitoarea întâlnire între Trump şi Putin.

S-ar putea ca în echipa de negociatori să fie inclus şi Vladimir Medinski, un consilier al lui Putin, de asemenea originar din Ucraina. Medinski, care a condus echipa de negociatori la primele discuţii cu Ucraina în primele luni după invazie - în Belarus, iar apoi la Istanbul - se bucură de încrederea liderului de la Kremlin. El se ocupă de falsificarea istoriei şi de propaganda Kremlinului pentru justificarea agresiunii ruse, notează Dialog.

Vladimir Medinski
Vladimir Medinski, consilier al lui Putin și fost ministru al Culturii Foto: Алексеев Дмитрий Евгеньевич / Rvio.histrf.ru, CC BY-SA 3.0



Preşedintele Vladimir Putin a reunit vineri Consiliul de Securitate al Rusiei pentru a discuta despre convorbirea telefonică avută miercuri cu preşedintele american Donald Trump, în cursul căreia cei doi au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt războiului în Ucraina, potrivit EFE.

„Bineînţeles că s-a discutat”, a confirmat pentru agenţia oficială de presă rusă TASS purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Anterior, media ruse au informat că tema principală a reuniunii săptămânale a preşedintelui Putin a fost prevenirea situaţiilor de urgenţă, cum ar fi inundaţiile şi incendiile din timpul primăverii şi verii.

Putin a convocat luna trecută o reuniune extraordinară a acestui organism, pe care a dedicat-o exclusiv relaţiilor cu SUA după învestirea lui Trump. El l-a felicitat apoi pe preşedintele american pentru învestirea sa şi a subliniat că Moscova a fost întotdeauna pregătită să se angajeze în „relaţii de cooperare cu orice administraţie americană”.

Potrivit Kremlinului, prima convorbire oficială dintre cei doi lideri a avut loc pe 12 februarie şi a durat aproximativ o ora şi jumătate.

În timpul convorbirii telefonice, Putin şi Trump au discutat despre relaţiile bilaterale şi despre războiul în Ucraina, după care au ordonat crearea unor grupuri de lucru pentru negocierea unei reglementări paşnice a conflictului.

Această conversaţie a avut loc la exact trei ani după cea dintre Putin şi fostul preşedinte american Joe Biden, cu două săptămâni înainte de începerea războiului.

Mai târziu, Donald Trump a anunţat că reprezentanţi la nivel înalt ai SUA, Rusiei şi Ucrainei se vor întâlni săptămâna aceasta la München, Germania, în cadrul Conferinţei de Securitate.

Rusia şi Ucraina au negat vineri la unison o posibilă întâlnire în oraşul bavarez, mai ales că reprezentanţii Moscovei nu au fost invitaţi la Conferinţa de la Munchen.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
România caută surse alternative de petrol după decizia Kazahstanului. Carburanții s-au scumpit deja
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...