Putin spune că într-un final Rusia va trebui să ajungă la un acord în privința Ucrainei

Data publicării:
Kyrgyzstan EAEU Summit
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a spus, vineri, fără a elabora, că Rusia probabil va trebui într-o zi să ajungă la un acord în privința Ucrainei, în vreme ce acuza Franța și Germania de trădarea încrederii privind eforturile trecute de a aduce pacea în estul Ucrainei, transmite Reuters.

Putin a repetat o acuzație că Occidentul „exploatează” Ucraina și folosește poporul ei drept „carne de tun” într-un conflict cu Rusia și a spus că dorința Occidentului de a menține dominația globală crește riscurile unui conflict.

„Ei în mod deliberat multiplică haosul și agravează situația internațională”, a spus Putin într-un mesaj video la un summit cu miniștrii de apărare din Organizația de Cooperare de la Shanghai și dintr-un grup de state fost sovietice.

El și-a îndreptat ulterior în discurs atacurile în special în direcția Franței și Germaniei, care în 2014 și 2015 au mediat acordurile de încetare a focului între Kiev și separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, spunând că cele două state au înșelat Moscova prin pomparea de arme în Ucraina.

„Apare îndoiala privind încrederea. Și desigur că încrederea este aproape de zero...Însă chiar și așa, în analiza finală trebuie să ajungem la acorduri. Deja am mai spus de multe ori că suntem pregătiți pentru aceste acorduri”, a spus Putin în capitala kîrgîză Bișkek.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cât costă înmatricularea unei mașini aduse din străinătate în 2026. Ce taxe trebuie să plătești
Digi FM
Iubita tinerică a fostului Balon de Aur e model și pozează în costum de baie. E cu 38 de ani mai mică decât el
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Merge zilnic la mormântul starului rock pe care l-a iubit 40 de ani. Ultimele ore din viața lui: "M-a rugat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman, despre partea întunecată a copilăriei la Hollywood: „Eram prezentată ca o Lolita sexualizată”
Adevarul
Sarcofag roman de copil, descoperit intact în Constanța. Ce au găsit arheologii în interiorul mormântului...
Newsweek
Nou scenariu pentru indexarea pensiilor. Creștere de 5% și ajutoare pentru pensionarii cu pensii mici
Digi FM
Donald Trump, acuzat de viol de o regină a frumuseții născută la Cluj. Beatrice Keul susține că a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat într-un tomberon: „Nu te aștepți să vezi așa ceva în gunoi”
Film Now
La 84 de ani, Harrison Ford dovedește că vârsta e doar un număr. Actorul, pe bicicletă de-a lungul coastei...
UTV
Mădălina Ghenea își toarnă lapte pe frunte de 15 ani. Ce presupune ritualul neobișnuit la care apelează...