Rusia relansează primele zboruri de pasageri Moscova-Phenian, după o pauză de trei decenii

Data publicării:
Aeroportul Sheremetievo
Aeroportul Sheremetievo. Foto Profimedia

Rusia va lansa astăzi zboruri directe de pasageri de la Moscova la Phenian, au anunțat autoritățile ruse, în contextul în care cele două foste aliați din blocul comunist fac demersuri substanțiale pentru îmbunătățirea relațiilor după invazia Rusiei în Ucraina în 2022.

Un bilet – 563 de dolari

Începerea zborurilor regulate între cele două capitale, pentru prima dată de la mijlocul anilor 1990, urmează reluării serviciului feroviar de pasageri Moscova-Phenian, o călătorie de 10 zile, în iunie.

Primul zbor va pleca de la aeroportul Sheremetievo la ora 19:00 va fi operat de un Boeing 777-200ER cu o capacitate de 440 de pasageri.

Agenția de știri rusă RIA a precizat că prețul biletelor a pornit de la 44.700 de ruble (563 de dolari) și că primul zbor s-a vândut rapid.

Un fapt interesant – segmentul nu este preluat de către Aeroflot ci de către compania Nordwind Airlines, care are permisiunea de a opera zboruri între Moscova și Phenian de două ori pe săptămână. Totuși, pentru moment, zborurile vor fi operate o dată pe lună, „pentru a contribui la crearea unei cereri stabile”.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cine plătește amenda dacă mașina este condusă de altă persoană. Ce obligații are proprietarul autoturismului
Digi FM
Theo Rose, după ce a fost criticată că a cântat la botezul fiului lui Alfred Simonis: "Am știut numele...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher reacționează după ce Michael Douglas a ironizat câștigarea Oscarului de către artistă, în 1988, în fața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pierce Brosnan, despre actorul cu cele mai mari șanse să fie noul James Bond: „E atât de puternic”. Au jucat...
Adevarul
Un cătun întreg, la prețul unui tractor vechi. Un cuplu a cumpărat șapte case și două hambare cu doar 30.000...
Newsweek
Ce pensie primești daca ai lucrat pe salariul mediu 35 sau 40 de ani? Câte puncte obții?
Digi FM
Țara din Europa care ar putea intra la anul în UE. A devenit tot mai populară și pentru vacanțele românilor
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90...
Digi Animal World
Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de toate...
Film Now
Ultimele zile ale lui Eric Dane, povestite de soție. Ce s-a întâmplat în spital înainte ca actorul să moară...
UTV
Iulia Vântur se deghiza în agent de pază ca să ajungă la Salman Khan, în timpul filmărilor din România...