Rusia salută decizia lui Trump de a închide USAID

Data publicării:
maria zaharova face declaratii
Maria Zaharova. Foto: Profimedia

Rusia a salutat joi decizia noii administraţii a preşedintelui american Donald Trump de a închide Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), pe care Moscova o descrie drept o „maşină de ingerinţă” în afacerile interne ale altor state, relatează AFP.

„Singurul lucru de care suntem mulţumiţi este că tot ceea ce am spus s-a adeverit”, a declarat la o conferinţă de presă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, referindu-se la criticile repetate ale Rusiei faţă de respectiva agenţie a SUA, care finanţa în străinătate ONG-uri şi mass-media pentru a promova „bunele practici democratice”.

Rusia a expulzat USAID de pe teritoriul său în 2012, acuzând atunci agenţia americană că finanţa manifestaţiile opoziţiei împotriva Kremlinului şi că se amesteca în alegeri, notează AFP, citată de Agerpres.

Moscova a acuzat de asemenea USAID de susţinere a „revoluţiilor colorate” din state vecine, în special în Ucraina şi Georgia, mişcări menite să aducă la putere politicieni mai favorabili Occidentului şi ostili Rusiei.

„Este orice altceva, numai o agenţie de ajutor, dezvoltare şi asistenţă nu este. Este o maşină de ingerinţă în afacerile interne, un mecanism de schimbare a regimurilor, a ordinii politice, a structurii statului”, a remarcat Zaharova.

USAID a anunţat miercuri că întreg personalul său va intra în concediu administrativ începând de vineri, inclusiv cel din străinătate, în total circa 10.000 de angajaţi. În acest proces, agenţia a fost plasată sub supravegherea secretarului de stat american, Marco Rubio. La rândul său, Elon Musk, şeful Departamentului de Eficienţă Guvernamentală (DOGE), instituţie nou creată de Donald Trump, a declarat că acesta din urmă este de acord să desfiinţeze USAID.

Această agenţie, creată în 1961 printr-un act al Congresului SUA, gestiona un buget de peste 40 de miliarde de dolari anual. Noul preşedinte republican a susţinut joi că fonduri ale USAID au fost folosite pentru sprijinirea presei favorabile democraţilor fostului preşedinte Joe Biden.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...