Ziua în care „Bomba Țarului”, cea mai puternică din istorie, a căzut deasupra omenirii. „Spectacolul a fost fantastic, ireal, supranatural”

I s-a spus „Proiectul 27000”, „Cod de Produs 202” sau „Mama lui Kuzma”, dar numele cu care a rămas în memoria tuturor este „Bomba Țarului”, cea mai mare bombă cu hidrogen produsă de heirupismul militar sovietic în secolul XX și cea mai puternică la scara istoriei.

În 1961, lider al URSS era Nikita Hrușciov, un susținător frenetic al cursei înarmării nucleare. Războiul Rece era în plină desfășurare, iar presiunea devenise insuportabilă pe umerii cercetătorilor sovietici de a realiza o bombă care să ofere un spectacol de măreție atomică și să lase fără cuvinte Statele Unite.

Doleanța lui Hrușciov avea să fie materializată pe 30 octombrie 1961, când un bombardier Tu-95, un monstru cu aripi special modificat pentru a putea transporta o încărcătură de proporții alegorice (produsă într-un singur exemplar), a decolat de pe aeroportul Olenya al Peninsulei Kola, din nordul îndepărtat al Rusiei.

Avionul căra sub burtă „Bomba Țarului”, prea mare ca să poată încăpea pe platforma destinată detonării din interiorul aeronavei: 8 metri lungime; diametrul de 2,6 metri; greutatea – mai mare de 27 de tone.

„Bomba Țarului” nu trebuia să fie doar o monstruozitate de hidrogen capabilă să radă orașe întregi de pe fața pământului, ci avea și o altă întrebuințare: aceea de metaforă apocaliptică a prezenței Uniunii Sovietice în Istorie.

Tupolevul pilotat de maiorul Andrei Durnovțev avea să ajungă la următoarea destinație: arhipelagul cvasi-pustiu Novya Zemlya din Marea Barents, unde se afla un poligon de teste în Golful Mityushikha, la 55 de kilometri nord de localitatea Severny.

La 11:32 ora Moscovei, maiorul Durnovțev a detonat „Bomba Țarului”.

Mingea de foc a avut un diametru de 5–7 km. Lumina exploziei a fost atât de puternică, încât a fost zărită de la 1.000 kilometri distanță distanță, iar ciuperca atomică s-a ridicat la 64 kilometri înălțime, având un diametru de 30–40 kilometri.

Proiectul inițial prevedea o putere echivalentă de 100 megatone TNT, redusă mai apoi la 50 megatone, pentru limitarea contaminării radioactive. În urma exploziei a rezultat însă o putere de 57 de megatone.

Suflul a distrus toate clădirile din Serveny, iar la sute de kilometric distanță casele de lemn au fost spulberate și cele din cărămidă și-au pierdut acoperișurile, ferestrele și ușile. Comunicațiile radio au fost întrerupte timp de aproape o oră. Explozia a putut fi văzută și simțită până în Finlanda.

Undele de șoc atmosferice au făcut inconjurul planetei de trei ori. Oamenii care s-ar fi aflat la mai puțin de 100 kilometri ar fi suferit arsuri de gradul 3. Șocul seismic a măsurat: 5-5,25 grade pe scara Richter. Puterea degajată în cele 39 nanosecunde ale exploziei a fost de 5,4x1024 watt (5,4 yottawatt), aproximativ 1,4% din puterea Soarelui.

„Norii de sub avion și cei din depărtare s-au aprins în blițul puternic. Marea de lumină s-a împrăștiat sub trapă, iar norii au început să străluească, apoi au devenit transparenți. În acel moment, avionul nostru tocmai ce ieșea din două straturi de nori și, în jos, în golul creat, o minge portocalie și orbitoare se umfla, creștea, puternică și arogantă ca Jupiter. Urca încet, silențioasă… După ce a rupt stratul gros de nori, a continuat să se dezvolte. Părea că suge tot pământul de sub ea. Spectacolul a fost fantastic, ireal, supranatural”, avea să povestească peste ani unul dintre cameramanii din Tupolev care a suprins pe peliculă momentul, potrivit BBC.