Sectorul economic în care s-a „camuflat” mafia italiană

Data publicării:
ndrangheta

Mafia italiană a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 21,8 miliarde euro în sectorul agricol, în creştere cu 30% comparativ cu 2016, potrivit unor estimări publicate miercuri de Coldiretti, unul dintre principalele sindicate agricole italiene, transmite AFP, citată de Agerpres.



„Producţia, transportul, distribuţia şi vânzarea produselor alimentare au devenit priorităţi pentru crima organizată", subliniază Coldiretti, într-un raport publicat cu ocazia zilei în care sunt comemorate victimele mafiei.

De la furtul echipamentelor şi vehiculelor agricole şi până la extorsiune şi şantaj, mafia este prezentă în toate domeniile.

„Mafia condiţionează piaţa agroalimentară prin stabilirea preţurilor recoltelor, gestionarea transportului şi distribuţiei, controlul întregului lanţ al supermarketurilor. În acest fel, criminalitatea organizată distruge concurenţa şi piaţa liberă legală, sufocându-i pe antreprenorii cinstiţi şi compromiţând în mod grav calitatea şi securitatea produselor", adaugă Coldiretti.

Industria agroalimentară a devenit un domeniu prioritar de investiţii pentru criminalitatea organizată, care şi-a dat seama de caracterul strategic al acestui sector, concluzionează raportul.

În luna ianuarie, circa 200 de membri ai grupării mafiote italiene 'Ndrangheta au fost arestaţi într-o operaţiune a poliţiei în Italia şi Germania.

Clanuri ale familiilor Farao şi Marincola s-au infiltrat în ambele ţări în afaceri cu vinuri, alimente, colectarea gunoiului şi restaurante. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
„Trebuie să spunem acest lucru mai răspicat”: mesajul ambasadorulului britanic despre românii din UK
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India