Şeful Statului Major francez se plânge de lipsa de previzibilitate a „aliatului american”

Data actualizării: Data publicării:
generalul fabien mandon face declaratii
Generalul francez Fabien Mandon. Foto: Profimedia

Şeful Statului Major Interarme din Franţa, generalul Fabien Mandon, a deplâns marţi faptul că Statele Unite devin „tot mai puţin previzibile” şi nu şi-au informat aliaţii cu privire la decizia de a intra în conflict cu Iranul, relatează AFP şi Reuters.

„Relaţia rămâne foarte puternică, dar, din păcate, după o dezangajare din Afganistan în care nu a existat nicio consultare (...), au decis pur şi simplu să intervină în Orientul Apropiat şi Mijlociu fără să ne informeze”, a declarat ofiţerul de rang înalt la deschiderea Forumului de Strategie şi Apărare de la Paris (PDSF).

„Am acţionat imediat, surprinşi de un aliat american care rămâne un aliat, dar care devine din ce în ce mai puţin previzibil şi nu se oboseşte să ne informeze atunci când decide să lanseze operaţiuni militare”, a adăugat el, menţionând că „acest lucru are un impact asupra securităţii noastre şi asupra intereselor noastre”.

Conflictul care a început pe 28 februarie cu atacuri israeliene şi americane împotriva Iranului s-a răspândit în întreaga regiune în urma loviturilor cu drone şi rachete ale Teheranului, ca represalii, notează sursele citate de Agerpres.

Interesele Franţei în regiune au fost afectate, a adăugat ministrul delegat pentru forţele armate, Alice Rufo.

„Din cauza consecinţelor situaţiei, am suferit pierderi şi am deplâns răniţi”, a remarcat ea, referindu-se la soldaţii francezi desfăşuraţi în Kurdistanul iranian care au fost victime ale unui atac cu drone.

„În ceea ce priveşte protejarea cetăţenilor noştri, a forţelor noastre şi a partenerilor noştri din regiune, coordonarea este esenţială. Aşa funcţionează lucrurile într-o alianţă precum NATO”, a adăugat ea.

Franţa şi Statele Unite sunt aliaţi apropiaţi în cadrul NATO, dar a existat o frustrare tot mai mare la Paris faţă de decizia Washingtonului de a lansa războiul împotriva Iranului în Orientul Mijlociu, după ce preşedintele american Donald Trump i-a înfuriat deja pe aliaţii europeni din cauza planurilor sale privind Groenlanda.

Trump şi-a criticat, de asemenea, aliaţii pentru că nu sunt dispuşi să se alăture activ operaţiunilor de securizare a Strâmtorii Ormuz, un punct strategic pe unde se transportă aproximativ o cincime din aprovizionarea globală cu petrol şi care susţine economiile din Golf.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Ce se ascunde în spatele celei mai lungi crize de consum din România. Avertisment dur al unui economist...
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...