Starea de sănătate a Papei Francisc este stabilă. Anunțul făcut de Vatican

Data publicării:
Papa Francisc
Papa Francisc, fotografie de la 6 ianuarie 2025. Foto Profimedia

Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, internat pentru dublă pneumonie, este stabilă şi nu a fost înregistrată nicio nouă criză respiratorie, a anunţat Vaticanul marţi seara, relatează AFP și Agerpres.

Papa „nu a avut niciun episod de insuficienţă respiratorie sau bronhospasm”, nu are febră dar „în această noapte, cum este prevăzut, va relua ventilaţia mecanică neinvazivă până mâine dimineaţă”, adică va purta o mască de oxigen, a adăugat Vaticanul.

Suveranul Pontif este internat la Spitalul Gemelli din Roma începând din 14 februarie, dată de la care nu a mai avut nicio apariţie publică. Prognosticul său medical rămâne "rezervat" în acest stadiu.

Nicio informaţie suplimentară nu a fost anunţată cu privire la durata acestei spitalizări, cea mai lungă de la alegerea sa din 2013.

Potrivit celui mai recent buletin medical publicat luni seară de Vatican, Papa Francisc "a prezentat două episoade de insuficienţă respiratorie acută, cauzate de o acumulare importantă de mucus endobronşic şi de un bronhospasm ulterior".

Au fost efectuate două bronhoscopii, cu necesitatea de a aspira secreţiile abundente. După-amiază, a fost reluată ventilaţia mecanică neinvazivă (cu ajutorul unei măşti de oxigen).

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță