Episcopiii francezi spun că Papa Leon al XIV-lea ar putea face o vizită la Paris și Lourdes, în septembrie. Vaticanul nu a confirmat

Data actualizării: Data publicării:
Papa Leon al XIV-lea
Papa Leon al XIV-lea. Foto: Profimedia Images

Papa Leon al XIV-lea ar urma să viziteze Franța la sfârșitul lunii septembrie, au anunțat miercuri episcopii francezi, într-un comunicat citat de France 24. Ar fi a doua vizită a pontifului într-o țară a Uniunii Europene din afara Italiei.

Papa Leon, liderul celor 1,4 miliarde de catolici din lume, ar putea călători în Franța la finalul lunii septembrie, într-o vizită de stat, potrivit anunțului făcut miercuri de episcopii francezi – spre deosebire de predecesorul său, regretatul papă Francisc, care nu a efectuat niciodată o vizită oficială la Paris, în ciuda mai multor deplasări în Franța.

„Conform programului propus, Papa Leon al XIV-lea ar putea călători la Paris și la Lourdes”, spune comunicatul de presă, cu referire la unul dintre principalele locuri de pelerinaj catolic.

Citește și: Din Africa, papa Leon critică războaiele și exploatarea resurselor care alimentează conflictele: „Compromit grav viitorul umanității”

Președintele Conferinței Episcopilor din Franța (CEF), Jean-Marc Aveline, a lansat invitația, iar președintele Emmanuel Macron a susținut-o, la întâlnirea sa de luna trecută cu Papa Leon la Roma, potrivit CEF.

Vaticanul nu a confirmat deocamdată nicio vizită.

Papa Leon a încheiat luna trecută o deplasare în Africa și urmează să viziteze Spania în perioada 6–12 iunie.

Citește și: Papa Leon al XIV-lea, apel pentru încetarea focului în Ucraina: „Să fie urmată calea dialogului”

Regretatul papă Francisc a efectuat trei vizite în Franța în cei 12 ani de pontificat, înainte de a muri anul trecut, la vârsta de 88 de ani.

El a călătorit la Strasbourg în 2014, apoi la Marsilia în 2023 și în Corsica în 2024.

Totuși, nu a făcut niciodată o vizită de stat în Franța, insistând că deplasările sale au avut ca scop vizitarea instituțiilor europene și alte misiuni.

De asemenea, a refuzat invitația lui Emmanuel Macron de a participa la redeschiderea Catedralei Notre-Dame din Paris în 2024, la cinci ani după incendiul devastator.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...