Statele membre ale UE au adoptat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Data publicării:
Flag of European Union overprinted on a hand holding a heavy hammer hitting a hand representing the Russia. Conceptual image for
UE a adoptat un nou pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse. Foto: Profimedia

Statele membre ale UE au convenit miercuri asupra unui al unsprezecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, menit în special să prevină eludarea restricțiilor deja în vigoare, au declarat surse oficiale, potrivit AFP.

Aceste măsuri, adoptate de ambasadorii Celor 27 la Bruxelles, includ atât sancţiuni individuale, cât şi „măsuri de combatere a eludării”, a transmis Suedia, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE.

Scopul este de a împiedica posibilitatea ca mărfurile interzise pentru export în Rusia să găsească o modalitate de a aproviziona complexul militar rus.

Propunerea iniţială a Comisiei a identificat în special opt firme chineze acuzate de reexportul de bunuri sensibile în Rusia. După discuţii cu Beijingul, cinci dintre ele au fost eliminate de pe listă, dar trei firme cu sediul în Hong Kong rămân vizate pentru că sunt ruseşti, a declarat o sursă diplomatică.

O companie iraniană, două companii din Emiratele Arabe Unite, două firme cu sediul în Uzbekistan, una în Armenia şi una în Siria sunt, de asemenea, vizate.

UE încearcă să descurajeze firmele străine şi ţările terţe să ajute Moscova prin reexportul către Rusia a unor bunuri care pot fi utilizate de complexul militar-industrial rus, inclusiv semiconductori şi circuite integrate.

Cel de-al 11-lea pachet vizează frigiderele, imprimantele, calculatoarele electronice şi alte produse care „contribuie la consolidarea militară şi tehnologică a Rusiei sau la dezvoltarea sectorului său de apărare şi securitate”. Lista are 155 de pagini.

Europenii au interzis, de asemenea, accesul în porturi şi ecluze pe teritoriul UE pentru navele suspectate de încălcarea interdicţiei privind importul de ţiţei şi produse petroliere ruseşti pe cale maritimă.

Statele europene au prelungit, de asemenea, suspendarea licenţelor de emisie în UE pentru cinci organe de presă ruseşti aflate sub controlul permanent al conducerii ruse, precum şi interdicţia de difuzare a conţinutului acestora. De asemenea, au adăugat pe lista lor neagră 71 de persoane şi 33 de entităţi implicate în deportarea copiilor ucraineni în Rusia.

Acordul la care au ajuns ambasadorii la UE nu a fost încă aprobat în mod oficial. Identităţile persoanelor şi entităţilor sancţionate vor fi apoi publicate în Jurnalul Oficial al UE, iar măsurile vor intra în vigoare.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro