Statistica înfiorătoare a împușcăturilor în masă din SUA de la începutul acestui an

Data actualizării: Data publicării:
Gun Violence Archives
Gun Violence Archives

Masacrul din Las Vegas a făcut ca, până acum, luna octombrie să devină „cap de listă” în statistica împușcăturilor în masă din Statele Unite.

Mass Shooting At Mandalay Bay In Las Vegas Leaves At Least 50 Dead
Foto: Gulliver/Getty Images

În Las Vegas, Stephen Paddock a reușit să ocolească toate măsurile luate pentru a proteja locul concertului de muzică country pe care l-a vizat. El s-a instalat la înălțime, la cel de-al 32-lea etaj al unui hotel situat chiar în față, „împroșcându-i” pe cei peste 22.000 de spectatori cu o ploaie de gloanțe, ucigând cel puțin 59 de oameni și rănind peste 500.

El s-a sinucis înainte ca poliția să intre în camera sa, iar motivele lui rămân neelucidate.

Printre răniţi este şi un român de 23 de ani. Glonţul i-a străpuns ambii plămâni, a fost operat şi medicii au fost nevoiţi să îi scoată mare parte din plămânul drept. Familia lui este încrezătoare că acesta se va face bine.

Tânărul locuiește cu familia sa în statul Nevada şi lucra ca barman în locul în care se desfăşura concertul in timpul caruia a avut loc atacul. Mama lui a postat pe contul său de Facebook o fotografie în care băiatul apare pe patul de spital și un mesaj prin care cere tuturor cunoscuților să se roage pentru fiul ei.

The Telegraph a realizat un grafic al numărului de morți provocat de împușcăturile în masă care au avut loc în fiecare lună de la începutul anului și până în prezent în Statele Unite.

51fd6d40-2abd-4a58-9e24-7ac72fd4fbde
Gun Violence Archives

Graficul are la bază statisticile site-ului american de monitorizare a incidentelor armate Gun Violence Archive.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine sunt Linda Lampenius și Pete Parkkonen, reprezentanții Finlandei la Eurovision 2026, marii favoriți ai...
Film Now
Ultimele zile ale lui Dustin Diamond, Screech din “Salvați de clopoțel”. Singura colegă care i-a fost alături...
Adevarul
Autostrada din mijlocul oceanului care costă 200 de milioane de euro pe kilometru. Proiectul SF construit de...
Newsweek
VIDEO Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?
Digi FM
Gabriela Cristea, mai încrezătoare ca niciodată în costum de baie, după ce a slăbit 30 kg. "Simțeam că mă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Sunt căsătoriți de 33 de ani. Michelle Pfeiffer și soțul ei, doi îndrăgostiți pe covorul roșu la un eveniment...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...